Atacurile urşilor se înteţesc la Arefu! - Primarul Stoican a rămas fără găini
Teroarea răspândită de jivinele codrului în cea mai nordică localitate de pe Valea Argeşului este fără precedent. Aproape că nu există noapte liniştită pentru oamenii care sunt păgubiţi de animale şi de păsări, dar au ajuns să se teamă şi pentru vieţile lor. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea de 29 spre 30 iunie, la Căpăţâneni-Pământeni. Sâmbătă dimineaţa, gospodarii n-au putut face altceva decât bilanţul pagubelor suferite după atacul nocturn al urşilor şi să pună în capul listei porcul pe care-l creşteau pentru Crăciun. Duminică dimineaţa, primarul Gheorghe Stoican a rămas cu gura căscată văzând că i s-a distrus gardul şi coteţul păsărilor de curte, unde lighioanele pădurii produseseră un adevărat masacru. Din cele circa 30 găini şi alte orătănii rămăseseră numai fulgii şi ceva resturi. "Cred că urşii au lovit spre dimineaţă şi nu mai uimeşte pe cineva faptul că nici măcar câinii nu mai îndrăznesc să le facă faţă, după ce au făcut prăpăd şi în rândurile lor. Eu mă pot socoti norocos că nu s-au atins de cei doi porci mari pe care-i am. Practic, nici nu ştiu unde să-i duc la noapte ca să-i protejez, pentru că dacă s-au învăţat că aici au ce mânca, urşii vor reveni destul de curând. Am făcut tot felul de sesizări şi reclamaţii, urmând calea legală, dar nu s-a schimbat ceva în bine. Acum, oamenii de la noi se tem că vor deveni şi ei ţinta atacurilor lighioanelor pădurii. Şi sunt revoltaţi că li s-a interzis nu numai să se atingă de ele, dar şi să folosească petarde sau orice alte mijloace care i-ar putea stresa! Nici nu mai ştiu ce-aş putea să le spun oamenilor, dar mai ales ce-aş putea face pentru a le reda încrederea că vieţile şi avuturile lor nu mai sunt în pericol..." Oricât ar părea de trist sau de scandalos, acesta este adevărul: în România mileniului trei, oamenii sunt mai puţin protejaţi decât strămoşii lor din epoca feudală!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
