Cinci olteni dezorientaţi au pus degeaba pe jar salvatorii
Gest incalificabil făcut de cinci turişti care rămăseseră izolaţi duminică, pe malul interior al Râului Doamnei, în zona "Valea Rea", la aproape 30 km de comuna Nucşoara. Se pare că turiştii - doi bărbaţi şi trei femei - au rămas blocaţi cu maşina de teren în mijlocul apei şi nu au mai găsit drumul forestier, după ce apa s-a umflat din cauza ploilor abundente. Imediat autorităţile au fost puse pe jar, iar în căutarea lor au pornit membrii Formaţiei Salvamont Nucşoara cu un echipaj cu barcă şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş. După ce au făcut eforturi considerabile să le vină în ajutor, cei cinci olteni aventurieri au fost de negăsit. Asta pentru că, până la venirea salvatorilor, reuşiseră să se pună în siguranţă şi au luat liniştiţi drumul spre Slatina, localitatea de domiciliu, fără să le pese că în urma lor, reprezentanţii ISU şi Salvamont îşi făceau griji pentru vieţile lor. "Astăzi, în urma unui apel la 112, mai multe forţe de salvare au plecat în Valea Rea, acolo unde un grup de cinci turişti din Slatina-Olt era rămas blocat din cauza viiturii. Între timp au reuşit să treacă pe malul celălalt, dar n-au mai găsit timp să ne anunţe şi pe noi de acest lucru!...", a povestit, cu un "gust amar", şeful Formaţiei Salvamont Nucşoara, Valentin Retevoi. Având în vedere că ne aflăm într-o perioadă în care viiturile au cam făcut prăpăd în zona noastră, iar un bărbat şi-a pierdut viaţa sâmbătă, la Corbi, în Râul Doamnei, autorităţile fac apel la turişti să fie precauţi, să fie la curent cu informările meteorologilor şi hidrologilor şi să nu se aventureze în locuri periculoase.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
