Alertă demografică în judeţul Argeş
Direcţia de Statistică a dat miercuri publicităţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei, un raport privind evoluţia numărului de locuitori în ultimii 10 ani în Argeş. Conform datelor, dacă în anul 2008, populaţia totală a judeţului era de 665.041 de persoane, în prezent aceasta este sub 640.000. Pe lângă argumentul migraţiei, adică al plecării a mii de argeşeni peste hotare sau în Bucureşti în căutare de muncă mai bine plătită, declinul demografic este explicat şi prin sporul natural negativ continuu. Altfel spus, se nasc mai puţini copii decât numărul celor care pier. Dacă în anul 2007 erau înregistrate în Argeş 7.268 de decese (dintre care 4.850 în mediul rural), în 2017 s-a ajuns la 7.646 de decese, dintre care 4.924 la ţară. Se constată, aşadar, că mortalitatea generală este tot mai mare, iar la sate, acolo unde lipseşte uneori şi asistenţa medicală primară, moartea seceră cele mai multe vieţi. Şi mortalitatea infantilă este o problemă: în 2017 au murit 36 de copii cu vârste până la 4 ani, dar cu 60 mai puţini ca acum 10 ani. A crescut însă numărul persoanelor cu vârste înaintate care decedează (de la 1.093 oameni cu vârste peste 85 ani decedate acum 10 ani, la 1.799 în 2017). În tot acest timp, numărul nou-născuţilor vii s-a redus, iar de la un spor natural de minus 1.384 de persoane în 2007 (dintre care minus 1.961 la ţară), s-a ajuns anul trecut la un spor natural de minus 2.329 de persoane, dintre care 2.185 în mediul rural. În plus, pentru că multe femei au pus pe primul plan cariera sau pur şi simplu nu şi-au permis să crească minori, a crescut media de vârstă la care femeile au ales să ajungă mame. Dacă înainte vârsta medie era de sub 25 de ani, acum s-a ajuns la cele mai multe naşteri în intervalul 25-39 de ani. Şi numărul căsătoriilor a scăzut, de la 5.341 în 2007 la 3.773 în 2017, în vreme ce numărul divorţurilor a crescut de la 1.078 la 1.193.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
