Campanie umanitară în localitatea Perişani
În anul sărbătoririi Marii Uniri, Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" Piteşti organizează Caravana medicală "Uniţi sub tricolor prin sănătate", un proiect la nivel naţional aprobat şi susţinut de către Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale. Campania umanitară se desfăşoară în perioada iunie-decembrie 2018 în localităţi din judeţele Argeş, Vâlcea şi Dâmboviţa, iar în luna august, echipa medicală a fost prezentă în comuna Perişani, situată în nord-vestul judeţului Vâlcea, având în componenţă 8 sate, cu peste 2.400 locuitori. Astfel, sâmbătă, între orele 09.00-16.00, o echipă din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" Piteşti, condusă de comandantul spitalului, colonel medic Alexandru Gigel Guiţă, a fost prezentă în comuna Perişani cu medici în specialităţile Medicină internă, Medicină de familie, Ortopedie, Stomatologie, Cardiologie, Pneumologie, O.R.L., Psihiatrie, A.T.I. şi un ofiţer psiholog. Asistenţa medicală de urgenţă a fost asigurată de Compartimentul Primiri Urgenţe, iar suportul logistic, de personalul încadrat în managementul calităţii, comunicare şi relaţii publice, informatică şi administrativ. Locul de desfăşurare al acestei acţiuni a fost Şcoala Profesională Perişani. "Prin această campanie umanitară s-a urmărit să se vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenţie, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare şi scrisoare medicală", ne-a informat Carmen Lis, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
