Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 07:55

Contrabandiştii de ţigări au viaţă grea cu poliţiştii

Poliţia Română organizează şi desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii săvârşite în domeniul traficului, prelucrării şi comerţului ilegal cu ţigarete şi a altor produse din tutun, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului şi eliminării concurenţei neloiale. În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti în primele 7 luni ale anului 2018, au fost constatate 2.179 infracţiuni, dintre care 1.821 prevăzute de Codul vamal, 195 prevăzute de Codul fiscal şi 163 de evaziune fiscală. De asemenea, au fost înregistrate 1.955 dosare penale, în care sunt cercetate 2.582 persoane, fiind confiscate 23.489.046 ţigarete şi 6.704 kg de tutun vrac. Tototdată, au fost aplicate 2.678 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.052.250 lei. În urma acţiunilor poliţiştilor pentru combaterea activităţilor ilegale în domeniul contrabandei, cantitatea de ţigări capturată este cu 26% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It