Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 09:19

Undă verde pentru achiziţionarea a peste 1.200 ambulanţe!

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi proiectul hotărârii privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în România prin achiziţionarea a peste 1.200 ambulanţe. Astfel, se vor achiziţiona 242 ambulanţe de tip A, 375 de tip B4x2, 505 de tip B4x4 şi 122 de tip C, în valoare totală de 476.857.000 lei. Achiziţia autospecialelor va fi efectuată în cadrul unor proiecte prin care se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în Regiunile Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Nord-Est şi Centru.

Proiectele au fost depuse spre finanţare din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi au ca scop creşterea calităţii serviciilor medicale din faza prespitalicească, prin îmbunătăţirea nivelului de dotare cu echipamente de transport şi alte echipamente specifice pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi prim-ajutor calificat, respectiv operaţionalizarea de echipaje noi ale SMURD, prin dotarea acestora cu o parte dintre echipamentele noi achiziţionate. Finanţarea proiectelor se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, în limita sumelor anuale aprobate cu această destinaţie Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne va răspunde de modul de implementare al acestora.

La acest moment, parcul de autospeciale atât pentru serviciile publice de ambulanţă, cât şi pentru SMURD este învechit. La nivelul serviciilor de ambulanţă judeţene, peste 1.000 ambulanţe au peste 500.000 kilometri parcurşi în regim de urgenţă, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 kilometri, în condiţiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 kilometri. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2017, IGSU a fost desemnat unitate de achiziţii centralizată pentru cumpărarea centralizată de autospeciale pentru Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi pentru serviciile de ambulanţă judeţene. Prin achiziţia centralizată a ambulanţelor se realizează economii substanţiale, ca urmare a creşterii cantităţilor achiziţionate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It