Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 10:36

Argeşul a bifat World Cleanup Day cu 9.500 de voluntari şi peste 10.000 de saci cu deşeuri

 Peste 338.000 de voluntari din întreaga ţară au participat la Ziua de Curăţenie Naţională organizată pe 15 septembrie, prin mişcarea ecologistă "Let's Do It, Romania!". E drept că iniţiatorii sperau să se strângă 1 milion de conaţionali în această luptă cu munţii de gunoaie, dar suntem convinşi că, în câţiva ani, se vor apropia de acest record. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15.00, când partenerii de la salubritate au început colectarea sacilor în vederea valorificării resurselor. O primă estimare arată că 338.038 de voluntari au colectat 467.453 de saci cu deşeuri. În topul judeţelor cu cei mai mulţi voluntari s-au regăsit Maramureş (32.142 voluntari şi 21.008 saci), Botoşani (25.600 voluntari şi 21.000 saci) şi Bihor (23.000 voluntari şi 30.000 saci). În Argeş, cei 9.500 voluntari au adunat peste 10.000 de saci cu deşeuri. "Am fost copleşiţi de susţinerea pe care a avut-o acţiunea noastră. Cu toate acestea, am reuşit cea mai mare mobilizare de până acum. Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curăţenie pe an, efectele ei se văd mult ulterior, în mentalitatea oamenilor despre deşeuri şi despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conştiinţa civică şi respectul faţă de natură. Mulţumim tuturor celor care au dat câteva ore din timpul lor de weekend pentru <<Let`s Do It, Romania!>>", a fost mesajul transmis de Ionuţ Iordăchescu, Project Manager.

La curăţenia naţională au participat peste 1.200 de primării, şcoli din toată ţara, instituţii judeţene, alături de companii, ONG-uri şi centre de plasament. De asemenea, sute de soldaţi ai Armatei Române, angajaţi ai Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei Române au luat parte la Ziua de Curăţenie Naţională, dar şi angajaţi ai penitenciarelor şi deţinuţi. Din cauza focarelor de pestă porcină anunţate cu numai câteva zile înainte de eveniment, Ziua de Curăţenie Naţională a fost anulată în judeţul Ialomiţa, iar în judeţele Călăraşi şi Ilfov s-a desfăşurat numai în anumite zone, afectând negativ numărul de voluntari participanţi. De asemenea, inundaţiile care au avut loc în lunile iunie şi iulie au afectat evenimentele de cartare-identificare a mormanelor de deşeuri. Cu toate acestea, peste 2.000 de mormane au fost puse pe Harta Deşeurilor prin aplicaţia World Cleanup. "Let`s Do It, Romania!" n-ar fi posibil fără organizatorii locali din fiecare judeţ. La nivel naţional, peste 400 de voluntari au contribuit la organizarea celei mai mari mişcări sociale din România. La nivel internaţional, 13 milioane de voluntari din 155 de ţări au luat parte la cea mai mare mişcare civică de curăţare a deşeurilor organizată vreodată - World Cleanup Day. De asemenea, preşedintele României, Klaus Iohannis, a luat parte la un pilot de curăţenie desfăşurat cu câteva zile înainte, ca susţinere pentru Ziua de Curăţenie Naţională. La nivelul societăţii civile, 137 de organizaţii neguvernamentale şi grupuri civice din România, reunind zeci de mii de copii, tineri şi adulţi implicaţi şi sute de mii de beneficiari şi-au asumat împreună susţinerea Zilei de Curăţenie Naţională, prin memorandumul semnat în luna iulie. Prin urmare, inclusiv jandarmii argeşeni s-au alăturat voluntarilor care au participat sâmbătă la activitatea de ecologizare din judeţul nostru, în care au existat nouă puncte de înregistrare, respectiv în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş, oraşele Costeşti şi Topoloveni, dar şi în comunele Dragoslavele, Schitu Goleşti, Cuca, Mozăceni şi Cepari.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It