Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 13:28

Fifor vrea să achiziţioneze un sistem de rachete pentru protejarea coastelor Mării Negre

România intenţionează să achiziţioneze un sistem de rachete pentru protejarea coastelor Mării Negre, licitaţia urmând să fie lansată azi, a declarat ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, cu ocazia vizitei în Statele Unite. România are obiectivul "de a avea această nouă capabilitate militară pe coastele Mării Negre, doar încă o măsură pentru crearea mijloacelor de descurajare", a declarat Mihai Fifor după întrevederea pe care a avut-o la Washington cu secretarul american al Apărării, James Mattis. Bateriile ar putea fi instalate şi la bordul corvetelor pe care România intenţionează să le achiziţioneze.

Boeing se numără printre principalele companii care ar putea obţine contractul estimat la peste 150 milioane dolari. James Mattis şi Mihai Fifor au convenit continuarea cooperării militare bilaterale, a anunţat Dana White, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. "Au convenit să continue cooperarea în domeniul apărării şi să promoveze securitatea în regiunea Mării Negre". James Mattis a salutat eforturile României în sensul modernizării armatei şi suplimentarea bugetului pentru apărare prin asumarea angajamentelor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a subliniat Dana White, notând că, datorită acestor eforturi, România este considerată aliat-model. 

Ţara noastră poate beneficia de aceleaşi nave militare de ultimă generaţie şi dotări performante de care se bucură în clipa de faţă Marina Franceză, una dintre cele mai puternice forţe navale din lume şi cea mai mare din UE, după Marea Britanie, care va părăsi în curând uniunea. Este vorba despre corvetele Gowind 2500, produse de Naval Group (fost DCNS), constructorul francez care a lansat la apă şi a înarmat portavionul "Charles de Gaulle", submarinele nucleare, fregatele şi toate cele aproape 200 nave care alcătuiesc flota militară a Franţei. Francezii de la Naval Group s-au înscris în cursa pentru dotarea Forţelor Navale Române cu patru corvete multifuncţionale, în cadrul unui program de înzestrare în valoare de 1,6 miliarde euro. Ei concurează cu olandezii de la Damen, germanii de la ThyssenKrupp Marine Systems şi italienii de la Fincantieri (Vard).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It