Angajaţii de la Dacia mergeau la muncă în autobuze fără licenţă!
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au efectuat controale pentru verificarea legalităţii transportului rutier public de persoane. Cu această ocazie, agenţii au depistat rulând pe str. Calea Câmpulung din Piteşti trei autobuze care efectuau transport rutier public de persoane, prin servicii regulate speciale, pe traseul Mioveni-Piteşti-Bascov, fără a deţine licenţă de traseu. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre firma DLS din Bucureşti, societate furnizor de servicii de transport auto de persoane pentru Automobile Dacia S.A. Operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 92/2007 cu amendă în valoare de 30.000 lei şi s-a dispus reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare în vederea suspendării pe o perioadă de 6 luni a dreptului de utilizare a celor trei autobuze.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
