Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 17:05

Ziua Armatei României, în Anul Centenar

Evenimentul a fost celebrat într-un cadru sobru şi plin de emoţie la Cimitirul Eroilor, acolo unde, în prezenţa a numeroşi cetăţeni - aleşi locali şi reprezentanţi ai administraţiei publice, elevi, profesori, conducători de instituţii - programul a debutat cu prezentarea onorului şi trecerea în revistă Gărzii de Onoare. Cei veniţi să aducă un omagiu în memoria soldaţilor români căzuţi la datorie au purtat flori şi coroane care au fost depuse ulterior la monumentul proaspăt recondiţionat şi vopsit, ce străjuieşte asupra eroilor care se odihnesc sub glia din acel loc.

După oficierea serviciului religios, s-a dat citire mesajului din partea ÎPS Calinic, prin care li s-a amintit tuturor de jertfele pentru păstrarea identităţii şi credinţei strabune. Îndemnuri la păstrarea unei amintiri vii în memoria colectivă despre sacrificiile imense ale celor care au facut parte din Armata României de-a lungul istoriei au venit şi din partea primarului Constantin Panţurescu, mesajul acestuia fiind lecturat de către vicele Gabriel Jubleanu. Totodată, comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte POSADA, lt. col. Antonio-Daniel Alexe, a adus înaintea celor prezenţi cuvântul transmis de ministrul Apărării Naţionale, Mihai-Viorel Fifor, prin care au fost reîmprospătate informaţiile privind activitatea şi importanţa Armatei României. Au depus coroane şi jerbe de flori reprezentanţii Filialei Judeţene Argeş Posada a C.M.R.R., PNL Curtea de Argeş, ARGCOMS SCM, Batalionului 33 Vânători de Munte POSADA, Primăriei şi Consiliului Local Curtea de Argeş, PSD Curtea de Argeş, M.A.I., AQUATERM, Liceelor "Ferdinand I", "Constantin Dobrescu", "Regele Mihai I", Auto, C.N.V.V. şi Şcolilor Gimnaziale "Carol I" şi "Basarab I". Festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It