Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 18:13

Ajutoare pentru familiile monoparentale cu venituri mici

Persoanele singure care au în îngrijire cel puţin un copil minor şi care au dificultăţi financiare ar putea beneficia de un ajutor din partea autorităţilor din România, conform unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. Dacă documentul va fi adoptat, de această măsură vor putea beneficia şi bunica, bunicul, mătuşa sau unchiul, atâta timp cât au grijă de un copil minor. Măsurile propuse pentru a veni în sprijinul persoanelor singure ce au grijă de unul sau mai mulţi copii se regăsesc în propunerea legislativă privind sprijinirea familiei monoparentale, ce a fost pusă recent în atenţia senatorilor pentru dezbatere. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului şi de publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit propunerii legislative, familiile monoparentale aflate în situaţie de dificultate vor primi un ajutor bănesc din partea statului român. Mai exact, de această măsură vor putea beneficia familiile monoparentale "al căror venit mediu net lunar este mai mic decât 1,5 salarii minime brute pe ţară". Documentul mai stabileşte că "sprijinul financiar se asigură prin acordarea unei indemnizaţii lunare de întreţinere, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în sumă netă echivalentă cu nivelul salariului minim brut pe ţară la data stabilirii dreptului". Concret, dacă măsurile prezentate s-ar aplica în acest moment, cei îndreptăţiţi ar primi lunar valoarea unui salariu minim, respectiv 1.900 lei. Proiectul de act normativ stabileşte şi definiţia familiei monoparentale. Astfel, persoana singură din aceste familii este persoana necăsătorită, văduvă, divorţată, al cărei soţ/soţie este declarat(ă) decedat(ă) prin hotărâre judecătorească sau care a dispărut şi nu a lăsat un mandatar ori persoana care nu a împlinit 18 ani şi se află într-una dintre situaţiile de mai sus, dar şi persoana al cărei soţ/soţie a fost arestat(ă) pentru mai mult de 30 zile. Totodată, persoana singură din familiile monoparentale poate fi persoana care nu a împlinit 18 ani şi are grijă de fraţii minori, deoarece părinţii au murit, sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau sunt arestaţi pentru mai mult de o lună ori persoana care este bunic/bunică sau unchi/mătuţă singur(ă)care are grijă de nepoţii lor minori. Copil în întreţinere este considerat, potrivit proiectului normativ, copilul cu vârsta de până la 18 ani, dar şi tânărul de până la 26 ani care urmează o formă de învăţământ (cursuri de zi). De această măsură ar putea beneficia cetăţenii români, dar şi cei ai unui stat membru al Uniunii Europene, cu condiţia de a avea domiciliul sau reşedinţa în România.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It