Focar de pestă porcină în Argeş, la Negraşi!
Cazul a fost confirmat sâmbătă dimineaţa de către prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea şi de către şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, dr. Daniel Lupu. "La acest moment vorbim despre un singur focar, în comuna Negraşi, sat Negraşi, în exploataţia unui fost inginer silvic. După ce au murit 4 porci, de boală, ceilalţi 3 din aceeaşi gospodărie au fost eutanasiaţi chiar înainte de confirmarea bolii, vineri seara, măsurile luate de specialişti în caz de suspiciune fiind aceleaşi ca şi în cazurile confirmate de boală", a declarat directorul DSVSA Argeş, Daniel Lupu. Prefectul Emilian Dragnea a explicat: "Vineri, în jurul orei 20.30, a fost confirmat focarul de pestă porcină în judeţul nostru, în comuna Negraşi. Sâmbătă dimineaţa s-a întrunit un nou comitet local de combatere a bolilor în judeţul Argeş, la Prefectura Argeş şi s-au stabilit măsurile care se iau în astfel de situaţii. Este o nenorocire să-ţi moară porcii în curte, după ce i-ai crescut un an de zile, iar acum, în prag de sărbători, să rămâi fără ei. Privim acest lucru ca un fapt extrem de grav pentru judeţ şi pentru oamenii din Argeş şi trebuie să-i acordăm o responsabilitate deosebită pentru a preîntâmpina extinderea acestui focar".
De asemenea, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei. La aceste acţiuni au participat echipe formate din reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului. Datele la zi arată că pesta porcină africană a fost depistată în 276 localităţi din 17 judeţe, în care se află un total de 1.062 focare. Dintre acestea, 15 sunt în exploataţiile comerciale, iar restul în gospodăriile populaţiei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
