Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 19:37

Salvamont Argeş, la "Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări Speciale" (SARTISS) 2018

La sfârşitul săptămânii trecute, la Oradea a avut loc "Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări Speciale" (SARTISS) 2018. În cadrul acestei conferinţe, Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, în calitatea sa de şef al Comisiei de Avalanşă în cadrul Salvamont România, a prezentat un material cu titlul "Primele intervenţii cu unităţi canine brevetate pentru avalanşă - Iarnă 2017-2018". În martie 2017 a fost încheiat un protocol de colaborare în domeniul intervenţiei cu câini de avalanşă, componenta care lipsea în salvarea montană din ţara noastră. În sezonul imediat următor, pe fondul creşterii numărului de accidente fatale în avalanşă (5 decese) în sezonul 2017-2018, au fost primele utilizări la avalanşă ale componentei canine.

"Unităţile canine pentru intervenţie la avalanşă trebuie să-şi sporească efectivele. Este în sarcina şefilor de servicii Salvamont şi a autorităţilor locale să sprijine această activitate, pentru a creşte şansele unei eventuale intervenţii în imediata apropiere, sporind astfel şi şansele de supravieţuire ale victimelor", a punctat Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeş, în cadrul prezentării. De asemenea, pentru munca depusă, efortul în vederea protejării populaţiei şi salvării de vieţi, Salvamont Argeş a primit medalia Parlamentului Franţei, înmânată de vicepreşedintele Carole Bureau-Bonnard.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It