Vaccinurile pot salva vieţile copiilor!
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a susţinut o conferinţă de presă, iar directorii Sorina Honţaru şi Adrian Stoica, alături de un medic, au prezentat situaţia vaccinărilor în judeţul Argeş. S-a discutat atât despre vaccinurile pe care nou-născuţii şi copiii trebuie să le primească, cât şi despre vaccinul antigripal administrat persoanelor vulnerabile. În prezent, orice nou-născut ar trebui vaccinat cu 3 tipuri de vaccinuri, 2 dintre ele acoperind nu mai puţin de 12 boli grave (boli care, dacă sunt contactate, pot lăsa urmări grave sau pot duce chiar şi la moartea micuţilor). Aceste vaccinuri sunt: hexavalent care protejează de 6 boli (difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, hepatită virală tip b şi meningită - se fac 3 doze în primul an de viaţă); vaccinul împotriva rujeolei, rubeolei şi a oreionului (se face o doză la 12 luni şi a 2-a doză la 5 ani); vaccin împotriva pneumococului nou, introdus anul trecut (se fac 2 doze în primul an de viaţă şi o a treia doză după această vârstă); vaccinul diftero-tetanic ce se dă copiilor la 14 ani pentru redeşteptarea imunităţii.
Orice părinte ar trebui să ştie că refuzul de a-şi vaccina copilul pune în pericol nu doar propriul copil, ci şi pe alţii din jurul lui şi că vaccinându-şi copilul îl fereşte de boli care pot lăsa sechele grave în corpul lui. În urmă cu un an, în România a izbucnit epidemia de rujeolă, aceasta fiind urmarea refuzului din partea unui număr tot mai mare de părinţi de a-şi vaccina copiii, rujeola fiind cea mai contagioasă boală a copilăriei, mai contagioasă chiar decât gripa.
"Epidemia de rujeolă a afectat serios întreaga ţară, dar a afectat ceva mai puţin judeţul Argeş faţă de alte judeţe. Am avut un total de 108 cazuri, rujeola fiind cea mai contagioasă boală a copilăriei, mai contagioasă decât gripa. Epidemia de rujeolă a afectat, la copiii sub 10 ani, în principal în comunităţile de etnie rromă. Iar pentru copiii de peste 10 ani, mai puţin de un sfert au provenit din aceste comunităţi. Rata refuzului de vaccinare a fost semnificativ mai mare în rândul populaţiei de etnie rromă", a explicat directorul Adrian Stoica, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor în legătură cu evoluţia acestei epidemii. Se pare că părinţii au început să conştientizeze riscurile la care îşi expun copiii dacă îi lasă nevaccinaţi, iar numărul de refuzuri de vaccinare a micuţilor a scăzut.
În ceea ce priveşte vaccinul antigripal, acesta este administrat gratuit prin Ministerul Sănătăţii, categoriilor din grupele de risc. Decesele înregistrate anul trecut din cauza gripei, au arătat că sunt există complicaţii care pot duce chiar şi la deces în cazul persoanelor care mai suferă şi de alte afecţiuni, toate persoanele care au decedat în urma virozelor neavând vaccinul antigripal făcut (acest lucru fiind confirmat de analizele de laborator). Ministerul Sănătăţii asigură vaccin gratuit pentru 5 grupe de risc: persoane cu afecţiuni medicale cronice; gravide; personal medico-sanitar şi auxiliar din spitale; personal din unităţi medico-sociale; persoane peste 65 ani, cu afecţiuni sau fără afecţiuni. În acest an, Argeşul a primit 49.220 doze de vaccin antigripal, dar cei care doresc să facă acest vaccin şi nu au acces gratuit la el îl pot cumpăra din farmacii. "Până acum avem vaccinate 10.470 persoane - dintre care, cele mai multe sunt persoane din sistemul medical, fiind cei mai expuşi şi au beneficiat de vaccinurile din prima tranşă, următorii sunt asistaţii din unităţile medico-sociale şi personalul de îngrijire din acele unităţi. Beneficiază de vaccin gratuit persoanele cu afecţiuni cronice şi persoanele trecute de 65 ani. În cazul în care aceste vaccinuri nu sunt solicitate de persoanele din aceste grupuri de risc, atunci ele pot fi utilizate şi pentru alte persoane cu risc de expunere la viroze, cum ar fi persoane mai tinere de 65 ani", a explicat dr. Păun, medic la DSP Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
