Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 19:30

Avion prăbuşit la Topoloveni!

Un tânăr în vârstă de 23 ani a supravieţuit ca prin minune după ce s-a prăbuşit cu un avion uşor la decolarea de pe aerodromul din Topoloveni. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme, dar medicii spun că viaţa sa nu este în pericol. O echipă din cadrul Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a mers la locul producerii accidentului, pentru anchetă. Pilotul a declarat că are licenţă şi aproape 100 ore de zbor la activ. Miercuri, la prânz, a închiriat un avion de tip Cessna aflat în hangarul aerodromului de la Topoloveni pentru un zbor de agrement. "N-am reuşit să mă desprind de la sol, erau nişte fire de înaltă tensiune, nu le vedeam, eram cu botul avionului în sus şi am încercat să aterizez, nu mai aveam... am pierdut viteză. Abia mă desprinsesem de sol. Cred că am făcut tot ce trebuia să fac, nu ştiu ce s-a întâmplat", a declarat pilotul. Imediat după accident, bărbatul a avut totuşi puterea să sune după ajutor. "Apelul a fost făcut chiar de către pilot. Ne-am deplasat la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar pilotul a fost preluat de către ambulanţa SMURD", au declarat reprezentanţii ISU Argeş. Tânărul a ajuns la spital cu multiple traumatisme şi le-a spus medicilor că s-a prăbuşit de la aproape 100 metri înălţime. "A venit într-o stare acceptabilă, stabil, cu toate că înălţimea de la care a căzut e greu de precizat, dar oricum a fost mare. El este un pacient policontuzionat, dar nu par să fie leziuni cu risc vital", au transmis medicii.  Avionul aparţine, spun poliţiştii, unei persoane din Timişoara. Pilotul a povestit că nu era prima oară când zbura cu acest aparat şi niciodată nu a mai avut probleme. Reprezentanţii aerodromului nu au dorit să comenteze incidentul şi nici să ofere informaţii despre aparatul de zbor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It