Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 19 februarie 2026 00:35

Acțiuni ample ale Poliției în Curtea de Argeș, Albeștii de Argeș, Domnești, Tigveni și Băiculești: 190 de sancțiuni și infracțiuni constatate

La sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și cei ai unităților din subordine au acționat pe raza de competență, pentru creșterea disciplinei rutiere, asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor cu violență, a faptelor contra patrimoniului și a delictelor silvice.


Astfel, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, precum și polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, Domnești, Tigveni și ai Postului de Poliție Băiculești au acționat pe raza de competență.


Aceștia au legitimat 487 de persoane, au acționat în 11 filtre rutiere, au verificat 372 de autovehicule și au efectuat 85 de testări pentru detectarea șoferilor care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive. Totodată, polițiștii rutieri au acționat pentru reducerea principalelor cauze generatoare de accidente, inclusiv prin utilizarea aparatelor RADAR pe tronsoane de drum unde au fost înregistrate valori mari de trafic și evenimente rutiere având drept cauză viteza excesivă.


În cadrul acțiunilor, a fost depistată o persoană urmărită și au fost constatate mai multe infracțiuni, dintre care una la regimul rutier și două infracțiuni silvice.


Ca urmare a abaterilor de natură contravențională, au fost aplicate 190 de amenzi, cu o valoare totală de 56.857,5 lei, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a 7 permise de conducere (dintre care 5 pentru viteză excesivă și unul pentru depășire prin încălcarea marcajului longitudinal continuu) și retragere a 7 certificate de înmatriculare, împreună cu un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare, precum și de confiscare a cantității de 0,5 mc de lemne.


Sancțiunile au fost aplicate astfel:


-154 cu o valoare de 34.627,5 lei, conform O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, precum și una conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;
-31 cu o valoare de 18.510 lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială;


-o sancțiune cu valoarea de 2.000 de lei, conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență;


-o sancțiune cu valoarea de 720 de lei, conform HG 984/2005 privind contravențiile la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor;


-două sancțiuni cu valoarea de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.


De asemenea, polițiștii rutieri au depistat un șofer care conducea sub influența alcoolului, valoarea rezultată în urma testării fiind mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


Totodată, în cadrul acțiunii, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești și Albeștii de Argeș au depistat în flagrant delict persoane care tăiau arbori fără respectarea regimului silvic, fiind confiscate uneltele cu care faptele erau săvârșite și ridicat materialul lemnos, în ambele situații cercetările continuând conform Legii 331/2024 – Codul silvic.

Pin It