Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 07:38

Șoferii care nu își plătesc amenzile vor rămâne fără permis de conducere

Prevederea face parte din pachetul pentru reforma în administrație și relansarea economică. Pachetul care include noile prevederi legislative a fost votat de coaliția de Guvernare.


Drept urmare noua lege reglementează faptul că românii care au permise auto nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile datoriile provenite din amenzi contravenționale.


Mai pe scurt, permisul auto nu se mai poate recupera, dacă ai amenzi sau taxe locale neplătite și nici nu poți obține unul nou. Este prevederea din noul O.U.G. al Guvernului.


Șoferul care dorește recuperarea permisului de conducere „prezintă dovada achitării tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul, inclusiv dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”.


În cazul în care nu are domiciliul în România, titularul permisului de conducere prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a șofa.” Modificarea se regăsește la Art VIII din O.U.G.


După articolul 104 - 1 se introduce un nou articol, art. 104 - 2, cu următorul cuprins:


„Art. 1042 – La finalizarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru a intra în posesia permisului, titularul acestuia prezintă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de șoferi de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul.

Pin It