Amenzi uriașe în Argeș: incendieri ilegale, apeluri false la 112 și intervenții pentru alerte cu urși

Jandarmii argeșeni au aplicat sancțiuni mari în ultimele zile, vizând atât incendierea ilegală a deșeurilor, cât și încălcarea regulilor privind activitățile de picnic sau apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112.
Activitatea recentă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș a vizat mai multe domenii, în urma controalelor și intervențiilor fiind aplicate sancțiuni importante.
Astfel, pe raza comunei Mălureni, jandarmii au sancționat mai mulți cetățeni care au incendiat deșeuri textile și din plastic, încălcând prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. În acest caz, a fost aplicată o amendă în valoare de 30.000 de lei, precum și două avertismente.
În ceea ce privește activitățile de picnic, în ultima săptămână au fost constatate mai multe abateri de la legislația în vigoare. Pe raza comunelor Berevoiești și Arefu, jandarmii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 amenzi în valoare totală de 400 de lei și 6 avertismente, conform Legii nr. 54/2012.
De asemenea, mai mulți argeșeni au fost sancționați pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, în baza OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
În perioada analizată, jandarmii au intervenit și în urma a 7 apeluri la 112 care semnalau prezența urșilor în zone locuite, în localitățile Purcăreni, Arefu, Mușătești, Merișani, Bascov și Lunca Corbului. În niciuna dintre situații animalele nu au fost identificate la fața locului, însă într-un singur caz au fost înregistrate pagube materiale, fiind vorba despre un porc ucis.
