Tânăr de 29 de ani, reținut după ce a furat un telefon dintr-un apartament

În ziua de 27 aprilie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 29 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 16 spre 17 aprilie, în jurul orei 04:30, o persoană necunoscută, identificată în urma cercetărilor în persoana unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mioveni, ar fi pătruns prin efracție într-un apartament din Pitești, de unde și-ar fi însușit un telefon mobil, cauzând un prejudiciu evaluat la 4.000 de lei.
În ziua de 27 aprilie, după parcurgerea etapelor procesuale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Pe 28 aprilie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoana cercetată beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
