Acțiuni desfășurate pentru asigurarea ordinii publice, în Argeș

În ultimele zile, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Oamenii legii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cele 24 de ore, polițiști au primit 87 de apeluri prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență, dintre care 33 au necesitat deplasarea pentru verificări, iar în urma acestora a rezultat că 1 dintre apeluri a fost fals sau abuziv, fiind aplicate măsurile legale care se impun.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.167 persoane și au fost verificate 806 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 468 de sancțiuni, în valoare totală de 94.229 de lei. Dintre acestea, 410 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 49 aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
