Bărbat din Curtea de Argeș, sancționat după o depășire riscantă

În ziua de 27 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 47 ani, din Curtea de Argeș, care conducea un motociclu pe str. 1 Decembrie 1918 de pe raza localității de domiciliu, efectuând o depășire neregulamentară pe pod.
Totodată, din verificările efectuate în bazele de date a rezultat că autovehiculul în cauză nu avea poliță de asigurare obligatorie auto valabilă.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni, cu o valoare de 1.215 lei, conform O.U.G. 195/2002R privind normele de circulație pe drumurile publice și conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, precum și de retragere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
