Alertă în Argeș: 28 de sesizări privind prezența urșilor în localități

În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, cultural-artistice și promoționale de pe raza județului (Vidraru Bike Challenge, Cupa Mondială de Padeling, Zilele Orașului Mioveni). În perioada analizată, aproximativ 50 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul IPJ Argeș.
În perioada de referință, jandarmii argeșeni au aplicat 34 de sancțiuni pentru încălcări ale Legii 61/1991 republicată pentru pedepsirea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 22 amenzi în valoare de 13.700 lei și 12 avertismente. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, tulburare a ordinii publice, refuz de legitimare, dar și adresare de injurii.
În domeniul activităților privind protecția mediului, jandarmii argeșeni au aplicat 16 sancțiuni, 8 amenzi în valoare de 2.400 lei și 8 avertismente, conform Legii 54/2012.
În urma mai multor acțiuni desfășurate în colaborare cu Ocolul Silvic Câmpulung, care au avut loc pe raza comunei Bughea de Sus, au fost aplicate 5 amenzi, în valoare totală de 4.500 lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În perioada analizată, jandarmii argeșeni au gestionat 28 apeluri la SNUAU 112, care semnalau prezența urșilor în zonele populate în comunele Sălătrucu, Rucăr, Mărăcineni, Dârmănești, Budeasa, Nucșoara, Dâmbovicioara, Arefu, Corbi, Godeni, Micești, Lerești, Mușătești. În cazul a cinci semnalări au fost produse pagube materiale (animale domestice, stupi și garduri ale locuințelor).
Tot în ultima săptămână, jandarmii argeșeni au constatat în mod independent 3 fapte de natură penală, cu 3 autori identificați, pentru nerespectarea prevederilor Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
În Târgul Săptămânal Bradu, în data de 28 iunie, jandarmii argeșeni au depistat o persoană care oferea spre vânzare mai multe parfumuri și obiecte vestimentare care imitau înscrisuri de marcă. Bunurile au fost confiscate, iar persoanei i-au fost întocmite actele de constatare, conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, cu scopul de a preveni și a combate faptele de natură contravențională și infracțională din zona de responsabilitate.
