Bărbat din Argeș, reținut pentru violență în familie. A încercat să-și ucidă fratele

În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
La data de 3 august 2026, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificările efectuate a rezultat că, la aceeași dată, în jurul orei 11.00, pe fondul unui conflict referitor la limita de hotar dintre proprietăți, între 2 frați, un bărbat în vârstă de 53 de ani și un altul, în vârstă de 55 de ani, ar fi avut loc o agresiune fizică reciprocă, la domiciliul acestora din comuna Stâlpeni, județul Argeș.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că bărbatul de 53 de ani l-ar fi lovit pe fratele său, de 55 de ani, cu un obiect înțepător-perforant în zona spatelui.
Ulterior, bărbatul de 55 de ani l-ar fi lovit pe cel de 53 de ani cu un obiect din lemn în zona capului, acesta din urmă fiind transportat la spital, în stare gravă.
În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol și care necesită aproximativ 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 7 august 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cercetările fiind preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale care se impun.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de violență în familie, în infracțiunea de violență în familie, în forma tentativei la omor.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, la data de 12 august, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 55 de ani, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi, 13 august, să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate conform delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
