Intervenție în Curtea de Argeș! O femeie a căzut de la etaj

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați astăzi, 7 septembrie, cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la înălțime, de la etajul al doilea al unui bloc de locuințe din același municipiu.
Persoana în cauză, femeie în vârstă de 63 de ani, din Orașul Regal, a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
În cauză verificările continuă, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
„Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.
Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, a transmis IPJ Argeș.
