Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 6 octombrie 2026 00:49

Bărbat din Argeș, cercetat pentru racolarea unui minor în scopuri sexuale

La data de 4 octombrie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi contactat un minor, cu scopul de a se întâlni și de a întreține un act sexual cu acesta.


Din cercetările preliminarii, a rezultat că persoana bănuită de săvârșirea faptei este un bărbat în vârstă de 45 ani, din comuna Bughea de Jos, care ar fi contactat, prin intermediul rețelelor de socializare, un minor în vârstă de 13 ani, din municipiul Sebeș, cu scopul de a se întâlni și a întreține un act sexual cu acesta.


Bărbatul în cauză a fost depistat și condus la sediul poliției, în vederea audierii.


În urma sesizării, în cauză a fost întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.


Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.


Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

 

Pin It