Simulare de incendiu la Seminar

Tragedia din Clubul Colectiv a determinat întreaga ţară să ia măsuri de precauţie în cazul unui eventual incendiu. Ieri, conducerea Seminarului Teologic a organizat un exerciţiu de evacuare a elevilor şi personalului. În jurul orei 12.00 s-a dat alarma de incendiu şi toţi elevii au ieşit în curte, conduşi de cadrele didactice. Acolo li s-a explicat cum trebuie să se comporte în cazul în care ar avea de-a face cu o persoană care intră în stop cardio-respirator. De asemenea, important de menţionat este faptul că toţi elevii ştiau care sunt căile de acces pe care trebuie să le folosească în cazul unei evacuri, dar şi faptul că erau familiarizaţi cu manevrarea corectă a extinctoarele din unitatea de învăţământ.
