Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 07:37

Dosar penal pentru un stejar

Tăierea ilegală de arbori este aspru sancţionată de autorităţi, în cazul în care îi observă pe hoţi. Concluzia este trasă din declaraţia fostului ministrul Lucia Varga, care după câteva luni de verificări în Argeş a estimat 6.000 maşini care au transportat ilegal lemne şi nu au fost văzute. În cazul de faţă, nu a fost sancţionat vreun "greu al pădurilor", ci B.N. (50 ani), din comuna Valea Danului, care a tăiat ilegal şi a sustras un arbore esenţă stejar de pe un teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei. Dar legea nu spune că, dacă tai un arbore, scapi de pedeapsă sau poate primeşti una mai uşoară. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de aproximativ 2.000 lei, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal. 

Pin It