Record de "afionaţi"
Nu mai puţin de 3 şoferi au fost depistaţi de către poliţiştii rutieri în timp ce se aflau la volanul unor maşini. Astfel, agenţii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş i-au identificat pe R.A. (48 ani), din comuna Tigveni, care conducea un autoturism pe str. Râmnicu Vâlcea şi pe localnicul G.D.A. (22 ani), în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Basarabilor. Ambii conducători auto se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceştia au fost transportaţi la Urgenţa Spitalui Municipal, acolo unde le-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite dosare penale şi ambii riscă acum să înfunde puşcăria.
De asemenea, cei de la Secţia de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş l-au depistat pe raza localităţii pe V.B. (44 ani), din comuna Corbeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deşi se urcase beat la volan. Şi el a fost condus la spital, acolo unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea în stare de ebrietate a unui autoturism pe drumurile publice.
