Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 08:59

"Lucra zilnic şi câte 24 ore..."

Revenim astăzi cu amănunte referitoare la dispariţia inexplicabilă a concitadinei Bianca Andreea Gherghina în Italia. Aşa cum aţi citit în ediţia anterioară a cotidianului nostru, fata a dispărut în dimineaţa zilei de 26 ianuarie după ce şi-a condus fiica la grădiniţă. A dat un telefon soţului şi de atunci nu se mai ştie nimic despre ea. "Din fericire, bine că nu a luat-o cu ea şi pe micuţă...", a declarat cumnata Biancăi, Valentina Menotti, pentru publicaţia online din Roma, "Lungotevere.net".

Misterul dispariţiei Biancăi Andreea Gherghina este departe de a fi elucidat. Povestea este de acum cunoscută: femeia în vârstă de 36 ani, originară din Curtea de Argeş, a dispărut în dimineaţa zilei de 26 ianuarie, după ce şi-a lăsat la grădiniţa din Fidene fetiţa în vârstă de 3 ani şi jumătate. Ultima oară când a fost văzută a fost între orele 09.00 şi 10.00. L-a sunat de pe telefonul mobil pe soţul ei la 09.30, spunându-i: "V-am iubit mereu, aveţi grijă de Chiara!" Apoi, conform investigatorilor care se ocupă de caz, aceasta şi-a abandonat telefonul în zona Largo Labia, cap de linie al autobuzelor locale şi la câteva sute de metri de grădiniţa micuţei. Aparatul a fost localizat prin GPS, dar a fost oprit definitiv în ziua dispariţiei, în jurul orelor 19.00.

"Nu şi-ar fi abandonat niciodată copilul!"

"Bianca este o femeie foarte ataşată de familia ei, de soţ şi mai ales de fiica sa", a declarat cu vocea sfâşiată de durere Valentina Menotti. "Bine că a fost lucidă şi nu a luat fetiţa cu ea... Oricum, nu ar fi plecat niciodată de lângă copil, să îl abandoneze! În acea dimineaţă, Bianca a ieşit din casă ca întotdeauna ca să-şi ducă la grădiniţă copilul. Şi-a lăsat toate actele acasă, inclusiv cardul cu codul Pin, ca şi cum ar fi vrut să demonstreze că nu are nevoie de ele. Are la ea doar un act italian de identitate. În ultimul timp, nu şi-a schimbat comportamentul şi nu ne-a dat nimic de bănuit că ar fi premeditat un astfel de gest. Singurul lucru de care se văita era situaţia de la serviciu. Bianca lucra mult, chiar şi câte 24 ore zilnic şi era chelneriţă la un restaurant situat pe via Poli, în apropierea Fontanei di Trevi. În ultima perioadă, un pic agitată, dinamica rutinei Biancăi se modifica din cauza schimbării gestiunii la restaurant. Acest lucru o făcea să se gândească la o schimbare a manageriatului, care ar fi avut în plan inclusiv o reducere de personal...".

Fetiţa nu ştie că mama ei a dispărut

Au trecut de atunci mai bine de 8 zile şi încă nu sunt veşti cu privire la tânăra din Curtea de Argeş. Membrii familiei acesteia au lansat diverse apeluri prin intermediul site-urilor de socializare şi în mass-media italiană. Soţul a arătat şi o fotografie a Biancăi la TV, în cadrul emisiunii "Chi l'ha visto" ("Cine a văzut-o"), difuzată de Rai Tre, descriind inclusiv hainele cu care era îmbrăcată dispăruta. "Micuţa este acum liniştită - a povestit cumnata Valentina - pentru că i-am spus că mămica ei a trebuit să plece din localitate pentru câteva zile. Din această cauză trebuie să stăm acum cu bunica (n.r. - care a venit de la Curtea de Argeş). Acum sper să fie doar o rătăcire de moment a cumnatei mele şi îmi doresc ca acolo unde este, să nu fie de una singură...", a încheiat printre lacrimi Valentina Menotti.

 

Pin It