Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 09:02

Gheorghe Bacria spune: "Vânători, nu fiţi neglijenţi!"

La începutul acestei luni, o serie de percheziţii efectuate într-un dosar de braconaj au vizat locuinţele lui Gheorghe Bacria, Sorin Mihai Oproiu - ambii din Curtea de Argeş, Petruţ Donoiu - din Domneşti, Gheorghe Popa - din Albeşti şi Mihai Hereşanu şi Adrian Găureanu - ambii din Corbeni. Toţi şase au fost duşi la audieri la sediul Poliţiei Curtea de Argeş, însă niciunul nu a fost reţinut, iar acum sunt cercetaţi în stare de libertate. Zilele trecute, la sediul redacţiei noastre s-a prezentat Gheorghe Bacria, paznic al Fondului de Vânătoare nr. 6 Valea Danului, care a dorit să lămurească speculaţiile care s-au făcut în urma percheziţiilor. 

Avertismentul lui Bacria

Gheorghe Bacria a ţinut să le atragă atenţia vânătorilor la tot ceea ce fac, ca să nu păţească la fel ca el: "La ora 06.10 au început percheziţiile la mine acasă şi s-au finalizat la 10.15. Pentru armele pe care le deţin posed permis de port-armă, au fost fotografiate şi seriile... Vreau doar să le atrag atenţia celorlalţi vânători să nu mai fie neglijenţi. De exemplu, eu am uitat cartuşele de vânătoare în raniţă şi într-un raft". 

Ce s-a găsit în casă

Omul s-a prezentat la sediul redacţiei cu procesul verbal întocmit după efectuarea percheziţiilor şi ne-a precizat că în locuinţa sa au fost găsite următoarele:

"- 5 crotale de vânat, într-un sertar în casă, pentru care deţin autorizaţii că s-au recoltat mistreţi şi căpriori; 

- un cartuş 30,06 mm, în raniţa din magazia de lemne, pentru care deţin autorizaţie, dar l-am uitat acolo;

- două coarne de capră neagră găsite la munte, când am fost după bureţi;

- 7 cartuşe, calibrul 12 mm, în magazia cu scule, din care unul fără alică şi, într-un ciocănel, pulbere care provine de la un cartuş;

- un cocoş de munte pe care l-am primit de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, primit cu ocazia schimbării sediului, trofeu care are o vechime de aproximativ 20 de ani;

- un fazan împăiat, cumpărat din târg; 

- 4 colţi de mistreţi, pentru care deţin autorizaţie; 

- aproximativ 11 kg carne de mistreţ pentru care deţin autorizaţie cu chitanţă şi în sezonul de vânătoare 2015-2016 s-au recoltat şi am avut cotă 11 mistreţi, din care s-au împuşcat 10, 9 dintre ei fiind pe autorizaţie la vânătorile la care am participat".

 

Pin It