BIANCA GHERGHINA A FOST GĂSITĂ MOARTĂ LA PERIFERIA ROMEI!

Pentru argeşenii care au cunoscut-o pe Bianca Andreea Gherghina, dispărută de aproape două săptămâni, avem - din păcate - veşti proaste din Italia: trupul neînsufleţit al româncei a fost găsit în după-amiaza zilei de luni în apropierea viaductului Giovanni Gronchi, din Roma. La faţa locului a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. Conform cotidianului "Il Messaggero" din Roma, se pare că tânăra ar fi fost găsită spânzurată printre mărăcini, iar cadavrul se afla într-o stare avansată de descompunere.
Foştii colegi şi patronii, la declaraţii

Luni după-amiază, sub semnătura lui Marco De Risi, în ediţia online a cotidianului "Il Messaggero" din Roma, a apărut următorul articol: "Roma: a fost găsită spânzurată dispăruta Andreea Gherghina". "Tragedie la Fidene, periferia situată la nord de Roma, unde a fost găsită spânzurată printre mărăcini, în zona viaductului Gronchi, Andreea Bianca Gherghina, în vârstă de 36 ani, care dispăruse cu aproximativ 2 săptămâni în urmă. În data de 26 ianuarie, femeia lăsase acasă o scrisoare în care îi recomanda soţului să aibă grijă de fetiţa lor în vârstă de 3 ani. Din primele informaţii culese la faţa locului, se pare că ar fi vorba despre o sinucidere, însă se fac cercetări aprofundate. Cadavrul era în stare parţială de descompunere. Femeia a plecat de acasă după ce şi-a dus micuţa la grădiniţa. Soţul a fost intervievat cu câteva zile în urmă de către <<Messaggero.it>>. Acesta era contrariat de gestul Biancăi, spunând că nu a înţeles de ce Andreea a plecat, însă a recunoscut că femeia a avut probleme la locul de muncă. De anchetă se ocupă agenţii de la Comisariatul Fidene-Serpentara, care printre altele o să le ia declaraţii angajaţilor şi patronilor restaurantului unde a lucrat Bianca, în apropiere de Fontana di Trevi, din Roma".
Poliţia din Roma i-a confirmat decesul

Şi ediţia online a "RomaToday" a titrat următoarele: "Bianca Gherghina a fost găsită spânzurată sub un viaduct: dispăruse din Fidene". "Bianca Andreea Gherghina plecase de acasă în data de 26 ianuarie 2016, după ce îi lăsase soţului un mesaj de adio: <<V-am iubit mereu, ai grijă de Chiara!>> S-au terminat tragic căutările Biancăi Gherghina, femeia care locuia în Fidene. Macabra descoperire a fost făcută puţin după ora 15.00, când o ambulanţă a serviciului special 118 a semnalat prezenţa unei femei moarte, care era spânzurată, sub viaductul Giovanni Gronchi, nu departe de locul în care fusese văzută ultima oară. Confirmarea că este vorba despre dispăruta româncă a venit din partea paginii de Facebook "Una vita da social", a Poliţiei din Roma, care a scris următoarele: <<Femeia a lăsat acasă o scrisoare de adio în care îi recomanda soţului să aibă grijă de fetiţa lor în vârstă de 3 ani. Din primele informaţii culese la faţa locului, se pare că ar fi vorba despre o sinucidere, dar se fac cercetări aprofundate. Cadavrul era în stare parţială de descompunere>>. După găsirea trupului neînsufleţit, la faţa locului s-a deplasat, puţin după ora 15.00, cumnata femeii, care a confirmat pentru <<RomaToday>> că rudele Biancăi au fost contactate de forţele de ordine pentru recunoaşterea cadavrului".
Sute de mesaje de condoleanţe
Chiar dacă mesajele de condoleanţe începuseră să curgă pe contul Valentinei, cumnata Biancăi, la câteva minute după ora 18.00, puţini au fost cei care au crezut că tânăra din Curtea de Argeş a fost găsită decedată. Din păcate, zvonurile s-au adeverit. De luni seara şi până acum, sute de oameni, chiar şi necunoscuţi, au vrut să fie alături de familia îndoliată şi au postat mesaje în memoria Biancăi, tânăra din Curtea de Argeş care a fost găsită spânzurată sub viaductul Giovanni Gronchi.
Valentina Menotti a postat luni seara, pe contul său de socializare, la ora 21.20 (20.20, ora Italiei), următorul mesaj: "Doar două cuvinte... confirm ştirea care a apărut... şi le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost aproape şi care s-au mobilizat să ne dea o mână de ajutor la căutări... nu ştiu ce pot să spun mai mult". Ieri, în jurul orei 10.00, mesajul Valentinei a fost şi mai cutremurător: "Lacrimi... nicio explicaţie, doar lacrimi... lacrimi de durere pentru că am pierdut o cumnată, sau mai bine zis o prietenă capabilă să mă asculte şi să mă consoleze până la 4 dimineaţa. Lacrimi de furie, pentru că n-am fost în stare s-o înţeleg şi s-o ascult, lacrimi neîncrezătoare în faţa acestei tragedii... Lacrimi care au distrus speranţa de a o revedea alături de noi şi au lăsat un gol imens în inimile noastre... Te iubesc!"
Rămâneţi alături de noi, pentru că vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare ale cotidianului nostru!
