Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 11:24

Primarul din Vedea îşi pierde mandatul!

Niculae Dochinoiu, edilul-şef din Vedea, are o sentinţă definitivă şi irevocabilă din partea instanţei din luna decembrie 2015, după ce a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de ucidere din culpă. În urmă cu mai mulţi ani, acesta a lovit cu maşina un om şi apoi a părăsit locului accidentului. Conform legii, nu mai are voie să deţină o funcţie publică.

Până acum, conducerea Prefecturii a aşteptat un raport din partea secretarului primăriei pentru a-l putea demite. Pentru că raportul nu a mai ajuns, noul prefect Cristian Soare a făcut ieri câteva precizări: "În legătură cu situaţia primarului de la Vedea, vă anunţ că am intrat în posesia hotărârii definitive a instanţei de judecată, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Potrivit Statutului aleşilor locali, condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate reprezintă una dintre situaţiile de încetare înainte de termen a mandatului de primar. Prin urmare, am înaintat o copie secretarului Unităţii Administrativ Teritoriale şi i-am solicitat ca în termen de 5 zile să întocmească referatul prin care ia act de acesta, iar în baza lui să emit ordinul de încetare a mandatului primarului înainte de termen".

 

Pin It