Produse alterate în magazinele din judeţ
În cursul lunii trecute, inspectorii DSVSA Argeş au efectuat un număr de 765 controale pentru supravegherea modului în care sunt depozitate alimentele în unităţi cu profil de restaurant, abatoare, măcelării, magazine alimentare şi supermarket-uri. Pentru neconformităţile constatate, consilierii DSVSA Argeş au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, din care 4 avertismente scrise pentru depistarea unor condiţii necorespunzătoare la depozitarea produselor de panificaţie şi patiserie, respectiv produse zaharoase şi pentru documente sanitar-veterinare incomplete la vânzarea de animale în târguri şi 12 amenzi, în valoare totală de 9.120 lei.
Retrase de pe piaţă
În aceeaşi perioadă a lunii februarie 2016 au fost confiscate şi scoase din consumul public următoarele cantităţi şi sortimente de produse alimentare: 7.120 kg carne, 1.642 kg preparate carne, 74 kg peşte, 101 l lapte, 1.482 kg produse lactate, 512 bucăţi ouă şi 541 kg alte produse. Dacă nu erau retrase de pe piaţă, valoarea totală a acestor produse s-ar fi ridicat la suma de 123.849 lei.
