Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 08:17

Un senator PNL - cadou pentru copiii din întreaga ţară  

Propunerea legislativă prin care se doreşte modificarea Codului muncii, astfel încât ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie declarată zi liberă, este semnată de senatorul Ion Popa. În expunerea de motive ce susţine această iniţiativă se subliniază importanţa timpului pe care părinţii trebuie să îl petreacă alături de copii. Asta şi pentru că, pe 1 iunie, pentru a-i sărbători pe copiii din întreaga ţară, se organizează diferite evenimente, la care micuţii nu pot să participe alături de părinţi, deşi acesta ar trebui să fie scopul principal al Zilei Copilului: o zi în care familia să petreacă timp de calitate şi să-şi formeze amintiri pentru o viaţă. ''În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. Acum, cele 24 ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca micuţii să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă'', se arată în expunerea de motive. 

În 2016 - 12 zile libere, doar 7 în cursul săptămânii

În susţinerea de motive a acestei propuneri legislative mai vine şi o analiză portivit căreia angajaţii din România se situează pe ultimele poziţii din U.E. în ceea ce priveşte numărul zilelor libere pe care le primesc, exceptând zilele de odihnă. Românii au 12 zile libere în 2016, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dintre care 7 sunt în timpul săptămânii, celelalte 5 fiind în week-end. "Majoritatea zilelor libere în România au fost acordate pe baza unor motive religioase. Însă familia stă la baza creştinismului, fiind considerată un templu sfânt, în care se depozitează virtuţile creştine, iar copiii sunt darul cel mai de preţ pe care o familie îl poate avea, liantul care o sudează. În acest context, o zi în care copiii sunt sărbătoriţi şi în care timpul liber şi atenţia părinţilor se canalizează către ei are o importanţă crucială atât pentru dezvoltarea personalităţii celor mici, cât şi pentru închegarea relaţiilor din cadrul familiei", se mai arată în expunerea de motive prezentată odată cu propunerea legislativă. 

 

Pin It