Se îngroaşă gluma: iată plângerea făcută pentru malpraxis!
Miercuri, Parchetul de pe Judecătoria Curtea de Argeş a înregistrat plângerea formulată de către prof. Marius Moisescu la adresa medicilor şi asistenţilor de la Spitalul Curtea de Argeş, după ce aceştia ar fi lăsat-o pe mama lui să moară cu zile în salonul în care era internată. Profesorul Moisescu le acuză pe cadrele medicale de ucidere din culpă şi pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, prevăzută şi pedepsită de art. 203 NCP. De asemenea, cei care au fost de gardă în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2016 sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu.
Tratată de colegele de salon
În hârtia înaintată procurorilor, se vorbeşte despre faptul că medicii l-au trimis pe fiul pacientei să-i cumpere medicamente de la o farmacie pentru tratamentul otitei de care suferea Ligia Moisescu, deşi acest lucru este interzis, spitalul fiind pasibil de o amendă de 10.000 lei. Acuzatorul mai scrie în documentul înaintat procurorilor că pentru boala de care suferea, mama sa era tratată de colegele de salon, nicidecum de către asistentele din spital. "De luni, 4.04.2016 şi până pe 7.04.2016, mama mea nu a primit nici un fel de tratament din partea asistentelor de pe Secţia Interne, fiind tratată de otită de colegele de cameră internate şi ele în spital". Acuzaţiile sunt de necrezut pentru o unitate spitalicească pentru care noi, locuitorii oraşului, plătim taxe şi impozite. Profesorul Moisescu mai susţine în faţa anchetatorilor că mama sa i-a spus că "doamna doctor nu îi face nici un tratament, iar asistentele nu o bagă în seamă şi că a doua zi, 8.04.2016, vrea să meargă acasă". Din păcate, femeia nu a mai apucat să fie externată decât între patru scânduri.
Acuzaţii incredibile
Alte relatări din caz îi pot şoca pe cititori: "Am aflat în salon de la colegele de cameră că mama mea a murit în jurul orelor 2.00 dimineaţa, că i s-a făcut rău şi că au mers să anunţe asistentele de gardă şi medicul de gardă de la Interne, doctoriţa Ivaşcu, că acestea nu au răspuns, probabil dormind, şi când colega de salon B.E. le-a spus ţipând că doamna Moisescu moare, după o oră şi jumătate a venit o asistentă şi a învelit-o cu un cearşaf, iar după aproape o oră a venit asistentul medical de gardă cu un aparat şi a constatat decesul".
Dacă relatările din această plângere chiar sunt reale, atunci avem în faţă un tablou inuman, o dramă creată de oameni împotriva oamenilor şi care nu poate avea o justificare logică. Rămâne ca poliţiştii judiciarişti şi procurorii să stabilească dacă există premizele uciderii din culpă şi a neglijenţei în serviciu.
Reacţie după o oră şi jumătate
Marius Moisescu a mai solicitat procurorilor să ridice filmările video de la Secţia Interne din acea noapte. El spune că asistentele au reacţionat cu foarte mare întârziere, motiv pentru care mama sa a decedat. "Se vede clar că din momentul când B.E. a cerut ajutor asistentelor şi doctoriţei de gardă a trecut aproximativ o oră şi jumătate până când la salonul numărul 7 s-a deplasat un cadru medical, mama mea fiind lăsată să moară în chinuri, deşi ca inginer constructor a contribuit la construcţia acestui spital".
Deocamdată, spitalul nu a răspuns public acuzaţiilor, dar conducerea şi cei din secţie vor fi nevoiţi să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor. Din păcate pentru familia îndoliată, nu ne amintim ca vreodată un medic sau asistent de la spitalul din Curtea de Argeş să fi fost condamnat pentru moartea vreunui pacient, aşa că ne vine greu să credem că va exista o premieră în acest caz. Dar, prin astfel de demersuri se poate schimba un sistem, acuzat de atâtea ori că omoară oamenii cu zile. Şi nu din lipsă de pregătire profesională, ci din lipsă de omenie, empatie şi din prea multă nesimţire!
