Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 08:11

Cursuri de prim ajutor pentru preoţi 

 

În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic şi de Misiune a fost organizat un curs de prim ajutor realizat în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie - filiala Argeş. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţe "Sfântul Mitropolit Iachint" din municipiul Piteşti, în prezenţa şi cu binecuvântarea ÎPS Calinic. Noul proiect eparhial aflat la prima etapă s-a adresat unui număr de 35 cursanţi, preoţi şi cântăreţi care activează în cele şase protopopiate ale Eparhiei. Scopul acestei iniţiative este ca personalul clerical şi neclerical din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului să dobândească minimul de cunoştinţe de prim ajutor care să fie puse în practică în cazuri de urgenţă.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au mai precizat că acest proiect s-a derulat la îndemnul chiriarhului eparhiei, care doreşte ca până la sfârşitul anului 2016, tot personalul angajat al acesteia să dobândească atestatul de salvator oferit de Societatea Naţională de Cruce Roşie. Cursurile sunt predate de medici atestaţi ca formatori de prim ajutor premedical, Crucea Roşie punând la dispoziţie toate materialele necesare.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.