Credincioşi în număr mare la Biserica Posada


Ieri, pragul lăcaşului de cult a fost călcat de peste 150 persoane. Oamenii au venit pentru a lua parte la prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar unii dintre aceştia au rămas apoi şi la împărtăşit. La finalul serviciului divin, părintele Ion Cosmin Herişanu ne-a declarat: "Biserica Ortodoxă a prăznuit astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sunt cei mai mari apărători ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cei mai mari propovăduitori ai Evangheliei Sale. De la Sfântul Apostol Petru avem în Canonul Sfintei Scripturi două Epistole în care ne vorbeşte despre cum trebuie să fie creştinul în viaţa de familie, în viaţa personală şi în relaţiile sale cu semenii. De la Sfântul Apostol Pavel avem 16 Epistole în Noul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre aceşti titani că ei vor lumina până la sfârşitul lumii şi după aceea".
