Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea
Prima ninsoare din acest sezon a fost înregistrată în noaptea de 21 spre 22 septembrie la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș. Marți dimineață, temperatura a coborât până la -2 grade Celsius, iar pe
Pentru jandarmii argeșeni, perioada 14–20 septembrie 2026 a însemnat o nouă săptămână de misiuni desfășurate în mijlocul comunității, în care prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii
În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la o stare conflictuală intrafamilială, în municipiul Curtea de Argeș, în urma căreia o femeie ar fi suferit o leziune prin înjunghiere
Vârful Negoiu este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Munții Făgăraș, iar fotografia de pe vârf este, pentru mulți dintre noi, amintirea unei zile speciale petrecute pe munte. Dar
Serviciul Public Județean Salvamont Argeș beneficiază de o nouă dronă profesională, destinată misiunilor de căutare-salvare, oferită în cadrul parteneriatului dintre Salvamont România, Vodafone
În perioada 16–22 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș desfășoară activități de prevenire și combatere a indisciplinei pietonale, în cadrul
Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș”
Fălticeni scot la concurs 850 de locuri pentru tinerii
Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Albeștii de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în care se
La data de 13 august, oamenii legii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 13:30, un bărbat ar fi constrâns o femeie să se