Personalitatea zilei de 22 septembrie: Ana de Austria
Ana de Austria (n. 22 septembrie 1601, Valladolid, Spania - d. 20 ianuarie 1666, Paris, Franţa) a fost infantă a Spaniei, regină a Franţei şi a Navarei, soţia regelui Ludovic al XIII-lea şi regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea. În timpul regenţei ei, Cardinalul Mazarin a fost prim-ministru. A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, "Cei trei muschetari".
Născută la palatul Benavente din Valladolid, Spania şi botezată Ana María Mauricia, a fost fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei şi a arhiducesei Margareta de Austria. Prin naştere, ea a purtat titlul de Infantă a Spaniei, Infantă a Portugaliei, arhiducesă de Austria, principesă de Burgundia şi principesă a Ţărilor de Jos. În mod neobişnuit, Ana a crescut aproape de părinţii ei şi a trăit o viaţă destul de calmă şi de ordonată, în comparaţie cu alţi copii regali. Părinţii ei au fost foarte religioşi şi ea, prin urmare, a fost crescută la fel; de multe ori a vizitat mânăstiri în vremea copilăriei sale. În 1611 ea şi-a pierdut mama, care a murit în timpul naşterii; în ciuda durerii ei, Ana a făcut tot ce-a putut pentru a avea grijă de fraţii ei mai mici, care s-au referit la ea cu afecţiune ca mamă.
În momentul naşterii ei, tatăl ei era rege al Spaniei de trei ani. Bunicii paterni au fost regele Filip al II-lea al Spaniei şi Arhiducesa Ana de Austria. Bunicii materni au fost Carol al II-lea, Arhiduce de Austria şi Arhiducesa Maria Ana de Bavaria. La vârsta de 11 ani a fost logodită cu Ludovic al XIII-lea, fiul cel mare al regelui Henric al IV-lea al Franţei şi al Navarei şi a Mariei de Medici. Tatăl ei i-a dat o zestre de 500.000 coroane şi multe bijuterii. De teamă că Ludovic al XIII-lea ar putea muri mai devreme, curtea spaniolă a stipulat că ea se va întoarce în Spania, cu zestrea ei, bijuteriile şi garderoba dacă el va muri. Înainte de căsătorie, Anna a renunţat la drepturile ei succesorale şi ale descendenţilor ei cu Ludovic cu o dispoziţie prin care şi-ar fi reluat drepturile dacă ar fi rămas văduvă fără copii. Nunta a avut loc la 18 octombrie 1615, la Burgos. În aceeaşi zi, la Bordeaux, Elisabeta, sora lui Ludovic al XIII-lea s-a căsătorit cu infantele Filip, fratele Anei, viitorul Filip al IV-lea al Spaniei. În Franţa, căsătoria Anei de Austria cu Ludovic al XIII-lea a fost celebrată la Bordeaux la 21 noiembrie 1615. Aceste căsătorii au urmat tradiţia alianţelor militare şi politice dintre Franţa şi Spania.
Ana şi Ludovic, amândoi în vârstă de 14 ani, au fost presaţi să-şi desăvârşească căsătoria în scopul de a preveni orice posibilitate de anulare, însă Ludovic şi-a ignorat mireasa. Mama lui Ludovic, Maria de Medici, a continuat să conducă ca regină a Franţei fără niciun respect pentru nora sa. Ana înconjurată de suita ei spaniolă a continuat să trăiască potrivit etichetei din Spania şi nu a reuşit să-şi îmbunătăţească franceza.
În 1617, Ludovic a conspirat cu Charles d'Albert, duce de Luynes, să renunţe la influenţa mamei sale, printr-o lovitură de palat, preferând să-l asasineze pe favoritul reginei, Concino Concini, la 26 aprilie a anului respectiv. Ducele de Luynes a încercat să remedieze distanţa formală între Ludovic şi regina lui. A trimis acasă doamnele de onoare spaniole şi le-a înlocuit cu cele franceze, în special cu prinţesa de Conti şi cu soţia sa, Marie de Rohan-Montbazon. Ana a început să se îmbrace în manieră franceză, iar în 1619 Luynes l-a presat pe rege să se culce cu regina. Seria de avorturi care a urmat l-a dezamăgit pe rege şi a relaxat relaţia lor.
La 14 martie 1622, în timp ce se juca cu doamnele ei de companie, Anna a căzut pe scări şi a suferit al doilea avort; Ludovic a învinovăţit-o pe Anna şi a fost furios pe Madame de Luynes că a încurajat-o pe regină în ceea ce el a numit neglijenţă. Atenţia regelui a fost monopolizată de războiul său împotriva protestanţilor, în timp ce regina a apărat recăsătoria însoţitoarei ei inseparabilă, Marie de Rohan, centrul tuturor intrigilor curţii cu iubitul ei, Claude, duce de Chevreuse, în 1622. Sub influenţa ducesei de Chevreuse, regina s-a lăsat atrasă în opoziţia politică împotriva lui Richelieu şi s-a implicat în multe intrigi împotriva politicilor duse de el. În 1635, Franţa a declarat război Spaniei plasând-o pe regină într-o poziţie de nesusţinut. Corespondenţa ei secretă cu fratele ei, Filip al IV-lea al Spaniei, a trecut dincolo de afecţiunile între fraţi. În august 1637, Anna stârnise atâta suspiciune, încât Richelieu a forţat-o să semneze convenţii cu privire la corespondenţa ei, care era oricum deschisă pentru inspecţie. Ducesa de Chevreuse a fost exilată şi urmărită să nu mai interacţioneze cu regina.
Surprinzător, într-un astfel de climat de neîncredere, regina a rămas însărcinată încă o dată, o circumstanţă pe care bârfa contemporană a atribuit-o singurei seri cu furtună, lucru care l-a împiedicat pe Ludovic să călătorească la Saint-Maur şi l-a obligat să-şi petreacă noaptea cu regina. Ludovic al XIV-lea s-a născut la 5 septembrie 1638, asigurând linia Bourbonilor. În acel moment Anna avea 37 ani. Naşterea celui de-al doilea fiu a restabilit încrederea în cuplul regal. La Saint-Germain-en-Laye, Anna l-a născut pe Filip al Franţei, Duce de Anjou şi fondatorul Casei de Orléans.
După decesul soţului ei, Anna a fost numită regentă. Cu ajutorul lui Pierre Séguier, în Parlamentul de la Paris, ea a revocat dorinţa ultimului rege care îi limita puterile. Fiul ei în vârstă de 4 ani a fost încoronat drept regele Ludovic al XIV-lea al Franţei. Anna şi-a asumat regenţa, dar spre surpriza generală, ea a încredinţat guvernul Cardinalului Mazarin, care fusese un protejat al Cardinalului Richelieu. Mazarin a părăsit Hotelul Tuboeuf unde stătea şi şi-a ales o reşedinţă la Palais Royal lângă regina Anna. Cu ajutorul lui Mazarin, Anna a înăbuşit revolta aristocraţilor condusă de Ludovic al II-lea de Bourbon, care a devenit cunoscută sub numele de Frondă. În 1651, când fiul ei, Ludovic al XIV-lea, a devenit major, regenţa ei a luat sfârşit. Totuşi, ea a deţinut multă putere şi influenţă asupra fiului ei până la moartea lui Mazarin.
