GURA PĂCĂTOSULUI - Iphonika
Eugen al lu' Pârlitu' şi-a luat lumea-n cap să câştige un ban grămadă departe de casă, sătul să-şi umple burta cu bolbotinele acrite de 'mă-sa cu măcriş şi corcoduşe. După vreun an sau doi, a venit acasă în concediu, cu nişte aere (ne)condiţionate, de nu mai era de chip cu el. Şi i-a anunţat pe toţi să-i zică Gino, nu Genu, ca înainte să plece prin cele străinătăţuri. Înţolit în nişte tricouri fistichii despre care zicea că ar fi de firmă, îşi atârnase un lanţ de aur de neam prost de gâtul subţirel şi-şi băgase-n urechi cercei mai ceva ca pirandele care secau satul de găini când treceau cu şatra prin împrejurimi. Şi mai avea Gino un telefon de ultimă generaţie, un i-Phone cu care se fudulea nevoie mare, dacă tot n-avusese bani să-şi ia şi maşină. Într-o zi, văzând-o pe Bella lu' Praştie, fată frumoasă, dar mai puţin mobilată sub părul de pe cap, a scos i-Phone-ul pe care avea poza unei fete de la Roma şi a început să "parlească" pe limba lui Dante, mai ceva ca un peninsular sadea. Biata fată de la ţară a rămas crucită, crezând că vorbea cu una ca la televizor. Simţind-o că i s-a lipit sufletul de telefonul lui, Gino a început să se gândească la alte alea...
- Bă', Gino, la telefonul tău poţi să-l vezi pe ăla cu care vorbeşti?
- Certamente!
Nu prea pricepuse ea cam cum devenea chestiunea, dar bănuise că era cum bănuia. Şi în minte începuse să i se cimenteze dorinţa de a avea şi ea aşa sculă.
- Şi e scump telefonu' tău?
- Molto!
- Nu mi-l dai mie?...
Gino, judecând după dorinţa pe care o simţea în spatele vorbelor Bellei, a priceput repede că era pe drumul cel bun al împlinirii dorinţelor lui, dar făcuse pe prostul:
- Ce să-ţi dau?
- Telefooonu'..., gemuse ea.
- Forse...
- Hai, mă', spune româneşte, nu te mai prosti!
- Poate, dar cu o condiţie, altfel nu...
- Care?!?...
Gino se dăduse aproape de Bella şi-i explicase ce voia de la ea. Fără ezitare, acceptase să-l întâlnească în zăvoi peste un sfert de ceas. Zis şi făcut... totul. La sfârşit, fata-l luase scurt:
- Păi, ce faci?
- Cum, ce fac?...
- Păi n-ai zis că-mi dai telefonul dacă...
- Ah, da, aşa e! Ai ceva de scris?
- Pentru ce?
- Ca să-ţi dau şi numărul meu de telefon, dacă celelalte nu ţi-au sunat destul de bine în urechi!...
Este uşor de închipuit cum a reacţionat Bella după aşa păcăleală. Şi a făcut un scandal monstru, de s-au trezit pe cap cu nişte muieri care spălau covoare pe marginea gârlei. Gino, băiat umblat prin lume, nu s-a lăsat rugat prea mult şi le-a istorisit chestia cu i-Phone-ul. Urmarea: biata Bella s-a trezit cu porecla de Iphonika... Şi păcătoasa gură a satului a păstrat în memoria colectivă micul ei roman de amor trăit intens în culcuş de nisip umed prin câteva versuri populare, bune de strigat la hore: "Pe nisipul din zăvoi/ Se trântiră amândoi/ Fără jenă, fără frică/ Şi-apăru o Ifonikă!..."
