Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 12:42

GURA PĂCĂTOSULUI: Domnu' Haplea

La ţară, numele de familie contează mai puţin decât porecla. Numele oficial există în registrul de la primărie, se pune pe certificatul de naştere, pe catalogul de la şcoală, pe diplomele de absolvire, eventual pe certificatul de căsătorie, pe dosarele de cercetare, pe sentinţele judecătoreşti şi, în ultimă instanţă, se poate lăsa moştenire urmaşilor fără cheltuială, după ce a fost înscris pe certificatul de deces. Satul îi recunoaşte pe purtători drept ai lui Maţe Fripte, ai Chiaburului, ai Boierului, ai lui Sărăcilă ori ai lui Fluieră Vânt. 

Lăcomia de pământ şi de muncă o moştenise Costică de la ăi bătrâni, dar fusese atât de acerbă încât îi adusese supranumele de Haplea, care făcuse uitată identificarea cu cei ai Ţârcovnicului. "La Ion al lui Costică - muncă multă, leafă mică!" Asta era zicala care-l legitima în faţa comunităţii pe singurul lui băiat, că-şi oprise muierea să mai facă alt moştenitor cu care să împartă averea cel care trebuia să-i ducă numele mai departe. Haplea era tare mândru de Ion şi a rămas surd la bârfele satului cum că nu-i prea semăna la înfăţişare, fiind bălan, nu oacheş, având ochi albaştri ce nu se regăseau în neam, unde predominau cei căprui ori că era cu un cap mai înalt decât toţi cei ai Popii, din vechime. Dar îl apucau năbădăile dacă îndrăznea cineva să insinueze că băiatul lui era curcit. Cu umor sec făcea trimitere la babele cu care se avusese bine la viaţa lui, până-i apăruseră ghioceii la tâmple, că apoi se dedulcise la puicuţe mai fragede, singurele care-i mai puteau turna foc în vene...

Un dram de adevăr era şi în răutăţile lui Haplea, că' fusese mare crai pe plai şi nu se dăduse în lături de a mai tăvăli câte una, două, nouă care-l provocau oarecum, pe vreo pală de fân proaspăt cosit sau să le înghesuie grăbit pe altele prin cotloane mai întunecoase, departe de văzul lumii. Care-i recunoştea performanţele, remarcând cu acreală că-şi împrăştiase destulă sămânţă fără rod, ca să mai creadă cineva că o făcuse acasă cu folos. "Se laudă degeaba cu mândreţea asta de băiat" - suna sentinţa nemiloasă a gurii satului. Ea făcea trimitere spre asemănarea lui Ion cu Ivan, politrucul lipovean trimis de bolşevici să taie frunză la câini când se pusese problema colectivizării. Haplea-i ţinuse larg uşa casei deschisă, îi umpluse masa cu de toate mai ceva decât episcopului pe care-l apucase cândva ploaia la o vânătoare de mistreţi şi-i dăduse găzduire în odaia a bună de la drum, care mirosea a gutui proaspăt culese şi a busuioc pus sub icoanele de pe peretele dinspre răsărit, acoperite însă cu ştergare din in, înflorate cu cusături măiastre ieşite din mâinile fetelor mari. Sau despre care cel puţin aşa umbla vorba... Icoanele erau acoperite pentru că se ştia că bolşevicii nu-l prea iubeau pe faţă pe Doamne-Doamne şi muntenii erau prea deştepţi ca să-l tragă aiurea pe dracu' de coadă. Lipoveanu, şuşoteau babele pe marginea şanţului când aşteptau să vină vacile de la izlaz, fusese destul de ateu ca s-o fericească pe Veta lu' Haplea făcând-o una cu aşternuturile de zestre de la 'mă-sa, chiar sub icoanele acoperite cu văl de borangic. Nici nu mai conta dacă se evita să nu se ruşineze făptuitorii ori să fie scutiţi de acuzaţia de blasfemie...

Ion crescuse sub atenta oblăduire a tatălui, fericit că nu se mai făcuse colectiv, acolo, sub munte, unde nu erau condiţii de agricultură extensivă, dar mai ales pentru că băiatul părea să-i fii moştenit toate năravurile pe care el le considera calităţi. Tocmai de-aia nu dăduse importanţă răutăţilor unora sau altora, mai ales că se convinsese că urmaşul era cu adevărat un Haplea mai mare decât el sub toate aspectele. Destul de devreme dăduse iama prin muieret ca un tăuraş în călduri, fără să-şi dea prea mare osteneală, că' avea pe vino-'ncoa şi în plus nu se lăuda cu cuceririle sale, de parc-ar fi crescut la schitul din pădurea de deasupra satului, printre cuvioasele măicuţe, cărora li se mai zicea şi oiţele Domnului. Lumea nu se mai minuna că pomii lui Haplea junior dădeau cel mai mare rod, că vacile şi oile lui erau cele mai arătoase şi căutate la cumpărare sau că după revoluţie ajunsese să-şi facă o fermă de la care exporta produse eco, ce-o mai fi fost şi aia... 

Tocmai atunci închisese ochii mulţumit şi taică-său, aşa că Ion se înfiinţase dis de dimineaţă la uşa doctoriţei din comună. Gâgâlicea aia de muiere era venetică şi era tare apropiată de familiile altor intelectuali ai satului, ca popa sau directorul şcolii, unde se vorbea despre consăteni folosindu-se poreclele. Bine intenţionată, şefa dispensarului îl întrebase: "Ce-aţi păţit d-le Haplea, că' nu păreţi în apele dvs.?..." "Mi-a murit tata", răspunsese el scrâşnit, rupt între nevoia de acte şi cea de a o trimite unde şi-a înţărcat dracu' copiii. Mai apoi a priceput că amândoi erau victimele gurii satului şi chiar dacă el a încercat s-o fericească luând-o de nevastă, tipa crescută la oraş n-a fost prea încântată să rânească prin grajd, să mulgă vacile, să potolească taurul comunal ori să adune merele şi perele din livadă: şi-a pus coada pe spinare şi fiecare şi-a văzut de treburile lui, c-aşa-i de când lumea şi pământul...

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.