Personalitatea zilei de 12 octombrie: Andrei Mureşanu
Andrei Mureşanu, scris şi Mureşianu (n. 16 noiembrie 1816, Bistriţa - d. 12 octombrie 1863, Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaie pentru minte, inimă şi literatură". S-a numărat între conducătorii Revoluţiei din 1848, ca membru în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său, "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios ("Din sânul maicii mele"), poem denumit ulterior "Deşteaptă-te, române!", a devenit imn revoluţionar - fiind numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". În 1990, "Deşteaptă-te, române!" a devenit imnul de stat al României. După Revoluţia de la 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu şi a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Braşov.
Andrei Mureşanu s-a născut în oraşul Bistriţa în familia unui arendaş. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, şi o tindă. Câţiva ani după naşterea lui Andrei Mureşanu, tatăl său a murit strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreţinerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei. Fraţii mai mari ai poetului, din cauza greutăţilor materiale, nu au putut urma şcoli mai înalte, pentru a se califica într-o profesie intelectuală. Unul a ajuns cântăreţ bisericesc, altul morar, ca şi tatăl. Singur Andrei, ajutat de împrejurări şi de o înclinaţie deosebită pentru studii, a mers mai departe. Primele cunoştinţe de şcoală le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rodnei.
În anul 1825 a fost primit ca elev la şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani a trecut la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 s-a mutat la Blaj, unde a fost ajutat de profesorul Nicolae Marin şi unde a studiat doi ani Filosofia, apoi Teologia. Acolo l-a avut coleg de studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţ, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariţ l-a legat o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanţi, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri ("Egloga", scrisă la 1832 şi reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistriţa, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului. Când George Bariţ a părăsit Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, s-a gândit să-l aducă de la Blaj şi pe Mureşanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţ i-a obţinut dispensa de a intra în învăţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838, Mureşanu s-a stabilit la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţ. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariţ, "Foaie pentru minte..." şi "Gazeta de Transilvania", cu poezii şi articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeţi din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care obişnuiau să vină vara la băi la Vâlcele, nu departe de Braşov. Acest contact cu poeţi deja consacraţi va stimula începuturile literare ale bardului ardelean şi va influenţa în mod vizibil creaţia sa poetică.
Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie "Răsunetul", care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariţ. Aici a fost luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. La întoarcere s-a stabilit ca funcţionar la Sibiu: "concepist guvernial" şi translator de limba română la "Buletinul oficial al guvernului". Aici colaborează la ziarul local "Telegraful Român" cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate ("Artile sau măiestriile cele frumoase", "Românul şi poezia lui", "Românul în privinţa muzicei", "Românul în privinţa picturei", "Măiestria tiparului"), care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist. Câţiva ani el închină ode măgulitoare împăratului austro-ungar şi guvernatorului Transilvaniei. Treptat se însingurează.
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţii a tradus "Nopţile" lui Young, precum şi o buna parte a "Analelor" lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese şi o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-şi întreţină familia. La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărţii i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în "Gazeta Transilvaniei", de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 galbeni. După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul a decedat la Braşov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat", cum se menţiona în anunţul mortuar publicat în "Gazeta Transilvaniei", lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora şi pe soţia sa, Suzana. Înmormântarea sa a pricinuit un protest al enoriaşilor Bisericii "Sf. Treime" de pe Tocile, pe motiv că în cimitirul parohial ortodox nu şi-ar avea locul un credincios unit (greco-catolic). În favoarea înhumării lui Andrei Mureşanu în cimitirul bisericii de pe Tocile a intervenit însuşi mitropolitul Andrei Şaguna, cu îndemnul: "Proştilor, ce mai întrebaţi, îngropaţi-l şi tacă-vă gura!" Cuvântările funebre au fost rostite de preotul unit Ioan V. Rusu şi de Iacob Mureşanu.
