Un alchimist a descoperit antimoniul
Alchimia, veche formă de cunoaştere protoştiinţifică, s-a născut ca artă ocultă, fiind practicată din cele mai vechi timpuri în Mesopotamia, Egipt, Persia, India, China, Grecia şi în Imperiul Roman. Arabii musulmani au adus-o în Spania şi au răspândit-o în Europa. Alchimiştii visau să găsească formula magică prin care să transforme metalele obişnuite în aur şi argint, căutând şi căile prin care să creeze omul artificial şi, nu în ultimul rând, urmăreau obţinerea panaceului universal - leacul care să vindece toate bolile. În Evul Mediu, o sumedenie de călugări au practicat alchimia, în general, pe ascuns şi destui au murit pe rug fiind acuzaţi de vrăjitorie. Basileus Valentin, care-şi găsise sensul vieţii într-o mănăstire occidentală, n-a rămas imun la tentaţiile alchimiei, pe care le-a încercat frecvent între rugăciuni şi slujbe. După ce a reuşit să prepare o substanţă care a dus la accelerarea îngrăşării porcilor, a avut ideea nefastă s-o administreze şi celorlalţi fraţi în sutane, cu acelaşi scop. Numai că rezultatele au fost diferite de aşteptări: toţi cei ce-au consumat preparatul s-au îmbolnăvit, iar câţiva au şi "răposat întru Domnul". Substanţa a fost decretată de mai-marii săi ca având proprietăţi anticălugăr şi denumită ca tare în limba franceză ("anti-moine"). Aşa a apărut pe lume antimoniul, cum este cunoscut astăzi, un metaloid de culoare alb-cenuşie folosit pe scară largă în zilele noastre în industria chimică, metalurgică şi farmaceutică.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
