Lucru mare, de mirare! (XIII)
În această rubrică vă vom prezenta curiozităţi şi minunăţii din lumea în care trăim. Domeniile din care fac parte sunt diferite, dar informaţiile pe care vi le vom prezenta vă vor îmbogăţi bagajele de cunoştinţe. Citiţi şi convingeţi-vă!
Oraşul din junglă!
Vechea civilizaţie Maya rămâne una plină de mistere, încă nedescifrate de către oamenii de ştiinţă. În anul 2014, arheologii au făcut o descoperire extraordinară într-o junglă mexicană din inima Peninsulei Yucatan, unde au găsit vestigiile unor vechi oraşe mayaşe. Au fost descoperite două vechi oraşe aparţinând acestei fascinante civilizaţii, în care existau ruinele unor temple în formă de piramidă, precum şi ale unor palate, ascunse în vegetaţia bogată şi greu accesibilă din sud-estul statului mexican Campeche. "Fotografiile aeriene ne-au ajutat să localizam siturile", a spus Ivan Sprajc, liderul expediţiei, de la Centrul de Cercetare al Academiei Slovene de Ştiinţe şi Arte. Acesta, împreună cu echipa sa, a explorat zona din jurul localităţii Chactun, un mare oraş al civilizaţiei Maya, găsit cu un an înainte. Niciun alt sit nu mai fusese descoperit în zona respectivă, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 4.661 kmp, între regiunile Rio Bec şi Chenes. De remarcat ar fi faptul că situl fusese vizitat prin anii '70 de către arheologul american Eric Von Euw, care ar fi găsit diverse monumente din piatră, dar nu şi locul exact al oraşului denumit de el Lagunita. Locul a fost identificat numai după ce arheologii au comparat monumentele descoperite cu desenele lui Von Euw. Acolo s-a găsit un templu sub formă de piramidă, înalt de 20 m, cu o faţadă uriaşă, care conţine o sculptură reprezintând gura unui monstru. Este unul dintre cele mai bine conservate monumente descoperite în junglă. "Aceasta reprezintă o zeitate Maya legată de fertilitate, iar uşile monumentului simbolizează intrarea într-o peşteră şi, în general, într-o lume subpământeană, locul originii mitologice a stramoşilor mayaşi", a spus Sprajc. S-au descoperit, de asemenea, rămăşitele unor clădiri asemănătoare unor palate şi o piramidă-templu de aproximativ 20 m înălţime, împreună cu 10 stele, trei altare bine conservate, având şi inscripţii hieroglife. După o descifrare preliminară, se pare că una dintre stele a fost gravată pe 29 noiembrie 711, potrivit mărturiei lui Octavio Esparza Olguin, de la Universitatea Naţională din Mexic.
Un al doilea oraş descoperit a fost Tamchen (ceea ce s-ar traduce prin "Fântână adâncă") şi pare să fi fost contemporan cu Lagunita. Acolo au fost găsite mai mult de 30 de chultuns, nişte camere subterane. Foarte interesante au fost rămăşiţele unui acropolis, un templu sub formă de piramidă şi un altar destul de bine conservat. Cercetările continuă pentru a se descoperi întregul ansamblu al acestui sit uluitor ascuns în inima junglei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
