Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 14:10

COLŢUL MICULUI FERMIER - Lucrări la sfârşitul toamnei

Este necesar ca sosirea anotimpului friguros să găsească încheiate principalele acţiuni înscrise în aceste zile pe agenda gospodarilor. Printre acestea se pot enumera:

- terminarea transportului şi depozitării fânului şi cocenilor, acolo unde aceste furaje încă se mai găsesc pe câmp;

- eliberarea terenului de resturi vegetale – coceni, vreji, frunze – şi efectuarea arăturilor de toamnă pe porţiunile de teren unde sunt necesare aceste arături;

- trasarea unor şanţuri şi rigole pentru scurgerea excesului de umiditate de pe semănăturile de toamnă şi alte terenuri agricole unde există pericolul băltirii apei;

- dacă bălegarul s-a adunat în cantitate mare la platformă sau în apropierea grajdului, poate fi transportat de pe acum la locul unde urmează să fie administrat în primăvară, se lasă în grămezi acoperite cu coceni sau folie, urmând ca în primăvară să fie împrăştiat înaintea plugului. Unde se efectuează arături de toamnă, bălegarul poate fi administrat înaintea acestor arături, sau la pomi în cazul în care pomii se sapă în jur cu cazmaua, din toamnă;

- scoaterea aracilor şi depozitarea lor pe cât se poate la adăpost;

- repararea gardurilor, podeţelor şi drumurilor de acces la terenurile agricole;

- defrişarea vegetaţiei lemnoase – tufe, arboret – de pe terenurile agricole, inclusiv păşuni şi fâneţe;

- în pomicultură, înainte de venirea iernii se pot efectua unele lucrări de maximă importanţă: împrejmuirea pomilor tineri cu materiale locale – uluci, şipci, carton, hârtie groasă – pentru a nu fi roşi de animalele sălbatice şi domestice pe timpul iernii; defrişarea pomilor uscaţi şi a celor în declin, care nu mai promit producţii economice de fructe; adunatul frunzelor şi fructelor mumificate şi arderea acestora pentru a se distruge germenii de boli şi dăunători; pregătirea utilajelor – scări, foarfece, fierăstraie – în vederea începerii tăierilor în coroane, în ferestrele iernii.

 

 

Pin It