Portret sentimental: MIHAI TIȚA
Profesorul Mihai Tița este una dintre personalitățile intrate în istoria spirituală a orașului Basarabilor. Spun asta pentru că vreme de 36 de ani a purtat pe umerii săi activitatea culturală din Curtea de Argeș, în calitate de director al Casei de Cultură „George Topîrceanu”. Nici acum nu stă „cuminte”, la peste opt decenii și jumătate de viață. Încă drept, subțirel, cu ochii ageri și vorba la locul ei, participă la toate întrunirile spirituale din orașul reședință a primei mitropolii românești.
Povestea vieții sale începe în anul 1928, la 15 noiembrie, în satul Costești-Vâlsan, comuna Stroești (astăzi Mușătești), județul Argeș, când vede lumina zilei într-o familie de agricultori cu șapte copii. Tatăl, Constantin Georgescu, era cunoscut în sat cu supranumele „Costică al Tiții” (adică al Sevastiței). După supranume, funcționarul primăriei l-a trecut în documente pe Mișu, cum îl alintau cei din familie, chiar cu numele Tița Mihai.
Ținutul natal, al Văii Vâlsanului, i-a creionat în suflet interesul pentru frumos, iar mediul social, cu rezonanțe puternice rămase de la Constantin Dobrescu-Argeș, i-a sădit în inimă dragostea pentru lumină spirituală. Deci, fiul de țărani se impune încă din copilărie ca vrednic și destoinic școlar, îndrăgind cartea, având înclinații spre științele exacte. După absolvirea școlilor elementare și liceale, urmează cursurile Facultății de Matematică-Fizică din Cluj-Napoca, devenind profesor în 1957 la Școala Generală din Stroești, unde o va întâlni pe tânăra dăscăliță Silvia Davidescu, ce-i va deveni soție.
Se va transfera, la cerere, la Școala Generală Valea Danului, unde va activa ca profesor și director până în 1965. La catedră a manifestat profesionalism și dăruire, dar pasiunea sa pentru cultură i-au făcut pe „cei de la cârma raionului” să-l pună pe Mihai Tița director la Casa de Cultură „George Topârceanu” din orașul cu pecete regală, unde a funcționat până în 1991, când a ieșit la pensie. Aici, s-a comportat ca un „Om pentru oameni”, cum îl caracterizează semnificativ Doru Bobi într-un reportaj din cotidianul „Argeș Expres” (nr. 3028 din 30 august 2011). Dovadă a intensei sale activități stau mărturie, alături de fapte, numeroase distincții, printre care amintim: Medalia „Meritul Cultural”, clasa a II-a (semnată de Constantin Stătescu, Secretarul Consiliului de Stat), acordată în 1974, prin decret prezidențial, apoi Ministerul Culturii îi oferă de mai multe ori „Diploma de Onoare” ori „Diploma de Merit”.
Privind retrospectiv, profesorul Mihai Tița este și el unul dintre „stâlpii de pridvor ai culturii argeșene”(expresia aparține ziaristului-profesor Mihai Golescu), precum colegii săi din județ - Costin Alexandrescu, Valeriu Dobrin, Ion Grecu, Dorel Ștefănescu, Mihai Preoteasa, oameni de cultură de mare valoare, cu care de-altfel a colaborat fructuos. El a creat o așa-zisă „Epocă-Tița”.
Despre această epocă am aflat multe informații într-un dialog avut cu profesorul Daniel Dejanu, fost metodist-principal al Casei de Cultură, timp de aproape 15 ani. Domnia sa mi-a sintetizat, cu ceva vreme în urmă, cele mai importante proiecte și manifestări, la care Mihai Tița și-a adus o contribuție esențială pentru reușita lor: înființarea Societății Culturale „Neagoe Basarab”, cu mobilizarea „Fiilor Argeșului”, născuți în Curtea de Argeș; organizarea Festivalului de muzică folk „Dulce Românie”, cu un juriu condus de poetul Adrian Păunescu (s-au lansat solistele noastre de muzică folk Anca Heroiu, Grațiela Bârlă și Geo Glinasti,); inițierea și organizarea Festivalului de folclor „Carpați”, cu participarea unor formații folclorice de prestigiu din țară și din străinătate; manifestări periodice sub genericul „Săptămâna culturii argeșene”, cu invitați de mare anvergură din București (Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Dumitru M. Ion, Carolina Ilica, Marin Ioniță, Gh. Vrabie, Gabriel Țepelea, Augustin Z. N. Pop, Mihail Diaconescu, Dan Hăulică, Mircea Malița, precum și pe istoricii Dan Berindei, Mihai Berza, Constantin Șerban, Florian Tucă și alții); organizarea manifestărilor numite „Întâlnirea de pe Transfăgărășean”, cu participarea formațiilor folclorice din județele Sibiu și Argeș; numeroase spectacole în Casa de Cultură și în comunele din fostul raion Curtea de Argeș, cu mari artiști „Vedete, cap de afiș”, pentru atragerea spectatorilor argeșeni; expoziții permanente de artă plastică și artă populară, cu lucrările unor celebri artiști locali sau din țară etc.; s-a dezvoltat foarte mult și mișcarea artistică de amatori (cu prezențe la cote mai mult sau mai puțin valorice pe scenă, activau corul mixt și corul de cameră, formații de teatru - proză, poetic și de păpuși -, brigăzi artistice, grupuri de satiră și umor, miniaturi satirice, montaje literare, formații de muzică ușoară sau folk - dirijori Puiu Martinescu, Liviu Căliment, Diana și Petre Ureche -, formații de dansuri, grupuri vocale, formații coregrafice, dans modern, balet - prof. Irina Slavu și Virginia Dozescu); în anul 1978, se pun și bazele unui cor de cameră, cu sprijinul regretatului profesor Gelu Ciuculescu (devenit apoi Corul „Orfeu”, formația se menține și astăzi, pe scenele artistice din țară și chiar din străinătate).
<<Cred că nu exagerăm considerându-l pe domnul Mihai Tița atât „Părintele Corului Orfeu”(de altfel, în 1993, i s-a conferit și diploma de „Membru de Onoare” al corului), cât și „Părintele Ansamblului Argeșul”. Pentru că de la înființare, în 1968 și până la pensionare se ocupă personal de organizarea, dezvoltarea și perfecționarea acestei formații artistice (coregrafi Leonte Socaciu și Constantin Andruță)”>>, îmi spune în încheierea dialogului nostru, profesorul Daniel Dejanu.
„Epoca Tița” este azi o veritabilă pagină de istorie spirituală a orașului Curtea de Argeș, prin manifestările culturale din acea vreme păstrându-se, la parametrii duioșiei sufletești, tradițiile și istoria locală.
Despre importanța activității „puștanului Tița”, cum îl alintă cu admirație, prietenul său de-o viață, prof. Constantin Voiculescu ar fi foarte multe de zis. Transcriem, însă două aprecieri sinetice:
Profesorul Tița era în Casa de Cultură „un camarad, un om de mare deschidere pentru cultură, un apreciat cunoscător al obiceiurilor și tradițiilor folclorice din zona Argeșului”, remarca prof. Costin Alexandrescu în lucrarea „Arc peste timp” (p. 221), iar Constantin Voiculescu, în articolul „Un argeșean devotat culturii”, publicat în „Argeș Expres”, sublinia: „Privit din perspectiva celor peste cincizeci de ani de activitate se poate spune cu certitudine că d-l Mihai Tița a fost în permanență credincios acestui triptic: ideal – dăruire – responsabilitate. Înzestrat cu o rară voință, el știa să formuleze scopuri, să stabilească strategii și să ia decizii de necontestat... Este un extravertit sangvinic stabil, fire ce l-a ajutat să fie mereu sociabil și săritor, hazliu și vivace, cu aptitudini de conducere. Pe deasupra, în ciuda vioiciunii și a rapidității mișcărilor, Mihai Tița este calm, un calm al înțelepciunii și al stăpânirii de sine”.
Rămâne ca noi, contemporanii săi, ori de câte ori îl întâlnim, să ne ridicăm respectuos pălăria în semn de prețuire și admirație.
