GURA PĂCĂTOSULUI: Farsă pe autostradă
Dacă n-ar fi căzut comunismul, Nicu ar fi rămas cioban. Bătrânii lui, oameni gospodari, erau printre cei mai mari crescători particulari de ovine. Baci vestit, tatăl său îşi luase cei doi băieţi pe lângă el destul de devreme. Nicu era scundac, crescuse mai mult în grosime decât în înălţime. Frate-său geamăn îi semăna întru totul. Încă de pe când erau la grădiniţă chiar şi ai casei aveau mari dificultăţi în a-i recunoaşte. Mama lor, ca să-i fie mai uşor să-i deosebească, îi îmbrăca diferit. Dar nici aşa nu era prea sigură că n-o minţeau, dimineaţa, când răspundeau la apel. Că erau nişte copii drăcoşi remarcaseră repede şi vecinii, care spuneau că mai rar aşa pui de om seci!
La şcoală s-a dovedit că Nicu era capul răutăţilor. Gicu era ceva mai molcom din fire, dar îi mergea mintea. El era cel care răspundea la lecţie pentru amândoi. Şi până în clasa a şasea totul a fost bine. Drăcosul de Nicu se remarca mai ales prin farsele puse la cale tuturor. Mic şi afurisit cum era, ajunsese să fie temut de colegi. Drept răzbunare, îl porecliseră Mertic, pentru că arăta ca un sac de boabe. La serbarea de sfârşit de an, unul mai rău de colţ, zisese despre gemeni: "Mertic şi cu frate-său, chiar puşi împreună, nu atârnă cât un dublu!" Vorba de duh prinsese la lume.
În vacanţa din vara aia, pe Gicu îl muşcase o viperă la munte. Nu mai scăpase, deşi îl duseseră cu caii până la drum, avuseseră chiar noroc să-l suie într-o maşină, dar la spitalul din oraş nu găsiseră ser antiviperin... Mertic rămăsese repetent în anul ăla şi baciul, când repetase contraperformanţa, decisese că viitorul lui stătea în oile familiei. Câţiva ani mai târziu, după ce băiatul venise din armată şi se însurase cu o croitoreasă tare isteaţă, baciul se stinsese ca o lumânare, doborât de o boală de plămâni. După câteva luni, soaţa lui fusese dusă cu alai de popi să-şi doarmă şi ea somnul de veci lângă omul pe care, în felul ei, îl iubise cu patimă.
Când a căzut comunismul, Mertic şi-a ascultat femeia şi a vândut turma. S-au lansat în afaceri cu un mic atelier, pe care ea îl stăpânea cu mână de fier. Şi le-a mers tare bine, s-au mutat la oraş, unde Mertic a început să se învârtă prin alte cercuri, intrând sub mâna naşului, tip destupat la minte, cu afaceri grele. De la el a învăţat destule lucruri, ajungând să aibă legături cu străinii şi să exporte produse. Nevoile afacerilor îl ţineau destul de mult pe drumuri europene. Era obositor, dar îi plăcea, mai ales că merita! Prosperitatea li se citea soţilor în proprietăţi, în numărul angajaţilor, în casele ridicate ca-n poveşti şi în autovehiculele din garaj. Dacia şi ARO-ul cu care începuseră, erau nişte amintiri pe care le voiau şterse, căci trecuseră la maşini nemţeşti, inclusiv camioane. Şi cercul de prieteni era altul, alcătuit din oameni cu funcţii prin instituţiile statului, cu bani şi mai ales cu pretenţii. Mertic era dat dracului cu cei care depindeau de el, dar supus cu cei de care ar fi avut nevoie. Ălora le înghiţea orice mârlănie. Odată, un organ de control fiscal, care-l cunoştea de mult, le spunea colegilor cu care chefuia în casa lui: "Nu vă uitaţi la el că arată dizgraţios sau că pare cam soios, pentru că are destui bani ca s-o facă pe oricare din divele ălea de la televizor să se pună cu cracii-n sus. Ăsta, dac-ar vrea, ar face cinci facultăţi şi tot atâtea doctorate. Problema e că nu are liceul, căci s-a oprit cu studiul la clasa a şaptea. Ăsta e coşmarul: clasa a şaptea!..."
Ca să n-o mai lungim, Mertic, care le făcuse multora sumedenie de farse, a căzut şi el victimă într-o bună zi. Se dusese la Bucureşti cu naşul ca să-şi ridice Volkswagen-ul Tuareg de la reprezentanţă. Achiziţia "o udaseră" cu o masă copioasă la un restaurant de fiţe, în compania unui mahăr din minister, tovarăş de chefuri la ţară. Naşul lui pusese la cale toată povestea cu şnapanul din capitală. Aşa că, pe drumul spre casă, Mertic vrusese să testeze posibilităţile maşinii de teren şi ajunsese să zboare pe autostradă cu aproape 200 km/h.
- Uite naşule, cu ce bijuterie de maşină m-am dotat! Asta chiar e aspirator de gagici bengoase. Greu s-ar ţine cineva de noi...
- Aşa e, fine, dar ţin să-ţi spun că am şi eu o comandă de Mercedes, tot un 4x4 şi...
Tocmai atunci, lui Mertic i-a sunat telefonul mobil. A răspuns şi în difuzor s-a auzit o voce metalică:
- Maşina cu nr...., trageţi pe dreapta. Aţi depăşit limita legală de viteză. Şoferul să coboare de la volan, să depărteze picioarele şi să se sprijine cu mâinile de capotă, aşteptând sosirea echipajelor de la Poliţia Autostrăzi. Apelul este unic şi ţine loc de somaţie. Executarea!
Bietul Mertic s-a făcut pământiu la faţă. Cuminte, a micşorat viteza, a tras pe dreapta şi a executat ordinele primite telefonic. Foarte serios, naşul i-a zis, făcând eforturi să nu izbucnească în râs:
- Fine, cu ăştia nu e de glumit, că am auzit că au fost instruiţi de americani şi dacă li se pare ceva în neregulă, întâi trag şi pe urmă cercetează!
S-a aşezat bietul Mertic crăcănat în bătaia crivăţului, că era o zi câinoasă de sfârşit de decembrie şi, după vreun sfert de oră, era îngheţat bocnă, de nu-şi mai simţea mâinile şi mai era şi orbit de rafalele de vânt cu chiciură. Într-un târziu, naşul l-a văzut cum s-a desprins de botul maşinii şi a revenit înăuntru.
- Ce te-a apucat, bă', fine?
- Da-v-aş dracu' de derbedei, ce v-aţi mai bătut joc de mine!
Naşul, congestionat la faţă de eforturile făcute pentru a se stăpâni, a izbucnit într-un râs homeric. Printre lacrimi, a reuşit să întrebe:
- Bă', tră-i-te-ar Dumnezeu, cum de te-ai prins?!?
- M-aţi lucrat la fix... Întâi m-am gândit că numărul la maşină l-au luat ăia de la Radar. Beculeţul mi s-a aprins de la telefon: de unde mama dracului ştiau ăia numărul meu?!?...
- Fine, d-asta te iubesc eu pe tine, că-ţi merge mintea, dobitocule!
