Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 18 aprilie 2024 22:56

GURA PĂCĂTOSULUI: Imposibilitate

\"\"

În trecuta legislaţie, juristul legislativului municipal l-a apelat la telefon pe directorul de atunci al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, ing. Constantin Metehoiu. Convorbirea - potrivit unor mărturii - ar fi decurs cam aşa:

- Vă salut, domnu\' consilier, sunt Călin Budan.

- Salut, Căline, care e problema?

- V-am apelat ca să vă amintesc că astăzi aveţi şedinţă de comisie pentru consiliul de săptămâna viitoare.

- La ce oră?

- La 11.00.

- Şi acum cât e ceasul?

- Fix 10.30.

După o scurtă ezitare:

- Regret, dar nu pot ajunge.

- Ce Dumnezeu, dom\' director, nu vă ajunge timpul să traversaţi strada până la primăria cu care sediul dvs. se învecinează?!?...

- Exact, mi-este imposibil ca în 30 minute să ajung de la Beijing la Curtea de Argeş, pentru că în momentul ăsta sunt în capitala Chinei. Dacă tu dispui de un mijloc sigur de teleportare, am să-mi reconsider poziţia - i s-a replicat pe un ton calm, poate uşor flegmatic, specific directorului Metehoiu.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.