Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:35

COLŢUL FERMIERULUI - Arătura de toamnă

După ce s-au efectuat însămânţările de toamnă - rapiţă, cereale păioase, legume - terenurile rămase urmează a se însămânţa în primăvară cu diferite plante. Sunt situaţii în care arătura de toamnă este de preferat celei de primăvară: pe terenurile care se vor semăna în primăvară cu trifoi, lucernă, sfeclă; pe terenurile grele, argiloase; desţelenirea păşunilor, fâneţelor, lucernierelor trebuie făcută numai prin arătură de toamnă.
Calitatea unei arături de toamnă este caracterizată prin mai multe însuşiri: adâncimea este în general mai mare comparativ cu arătura de primăvară, ajungând la 28-30 cm, dacă stratul arabil permite; resturile vegetale trebuie să fie bine tăiate şi încorporate în sol, deci se cere o bună răsturnare a brazdei; uniformitatea arăturii este, de asemenea, o trăsătură favorabilă. Superioritatea arăturii de toamnă constă în faptul că acumulează o rezervă mai mare de apă, pe timpul iernii bulgării degeră şi "se varsă" prin grăpatul de primăvară, iar terenul fiind gata arat, în primăvară se pregăteşte mult mai uşor în vederea semănatului.
Sunt însă şi terenuri unde arătura este mai bine să se efectueze în primăvară, cum ar fi cele nisipoase, cele situate pe pantele mai mari şi terenurile unde arătura de toamnă s-ar bătători prin trecerea vitelor şi ar fi nevoie de o nouă arătură.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.