Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 04:47

GURA PĂCĂTOSULUI: Umor cazon (I)

Pe vremea când satisfacerea stagiului militar era obligatorie, mulţi constatau că nici în uniformă şi sub arme nu lipsea umorul. Cât de colorat era, depindea de percepţie. De reţinut este că tradiţia spunea că pe vremurile alea oltenii alergau după grade, muntenii după învoiri şi permisii, moldovenii după haleală, iar ardelenii aşteptau cuminţi să vină vremea când să se lase la vatră. Oricum, limbajul folosit de oamenii cu arme de peste tot era şi este mai mult decât nonconformist, după cum vă veţi convinge din mostrele care urmează. 

 

"Îşi bătu joc de gradele mele, coţohârla..."

 

Brânzoc era dintr-un sat de pe lângă Craiova. Îşi pusese repede pirostriile, ca să nu-i culeagă alt cobiliţar cireşica Măriuţii de peste deal. Când îi veni ordinul de încorporare, fu curată dramă în casa însurăţeilor. Adevărul e că mai mult el suferi; ei îi cam luciră ochii, ca la mâţe în săptămâna brânzii. Dar avu noroc că n-o văzu... Pe el norocu-l părăsi, că-l încorporară taman la Piatra Neamţ şi nu mai ajunse acasă decât în concediu. 

Camarazii povestiră mai târziu, din auzite şi înflorite, cât de mândru păşea Brânzoc pe uliţă, ca la paradă. Ai lui tăbărâseră cu brâncile pe gard, pândindu-i sosirea. Când apăru la linie, cică Mucea - ăl mic, care tocmai recrutase - îşi trântise pălăria de paie în colbul ogrăzii, trăgând un chiot gelos-admirativ:

- Ptiu, să-mi bag ... în 'mă-sa, e sărgent, muicăăă!!!

Brânzoc revenise la unitate ca să fie judecat pentru dezertare. Cum n-o mai găsise acasă pe Măriuţa, cotrobăise prin toate cotloanele satului şi-o găsise hăt la Craiova: se-nhăitase acolo cu un pieţar şi - tare-n gură - făcuse de prazul lumii c-o părăsise pentru uniformă: "Asta-i muierea pă care-o meriţi, bă', răcane!" Încercase s-o întoarcă acasă, dar nu reuşise... Nu reuşi, ce mai, şi dădu de belea că uită de timp şi se trezi săltat de pe stradă de nişte camarazi. După judecată fu degradat şi trimis să-şi facă pedeapsa la un regiment disciplinar. La ieşirea din sală îi strecură unui camarad scârba lui de viaţă: "Îşi bătu joc de gradele mele, coţohârla dracului..."

 

"... ta'c-tău mort, te-aşteaptă..."

 

Tot la regimentul moldav unde-o zbârcise Brânzoc, un argeşean ajunsese să fie recunoscut drept campion al permisiilor acordate pentru cazuri grave: aproape nu era lună în care să nu i se îmbolnăvească grav cineva din familie, azi bunica, mâine 'mica, poimâine vaca sau pisica. Carcalete, că aşa-i ziceau camarazii de arme pentru obiceiul de a amesteca băuturile, pleca lunar câteva zile acasă. Comandantul, care era tot argeşean, a pus geana pe şmecher. Într-o seară, la adunarea regimentului, a anunţat mulţimii de soldaţi:

- Am decis să-i bag la arest pe cei care încearcă să ne păcălească cu telegrame. Iată o mostră de prostie omenească, venită pe numele soldatului căruia voi îi ziceţi Carcalete: "Vino repede acasă, Gicule, ta'c-tău mort te-aşteaptă-n gară". Deci, adresantul să iasă în faţă şi să meargă singur 10 zile la arest!

 

Deţinut politic

 

Se spune că zilele trecute, o patrulă a rebelilor pro-ruşi din vestul Ucrainei, trecând spre seară pe lângă o casă de la periferia oraşului Mariupol, a auzit din interior o voce guturală, care striga:

- Russian go home! (Rusule pleacă acasă!)

Aflând traducerea, tipii în uniforme de camuflaj s-au năpustit în casă, unde au descoperit o familie îngrozită, ce-l indica îngrozită pe un drac de papagal, care continua să-şi verse of-ul peste intruşi. Avertismentul a fost clar: dacă mai aud aşa ceva, îi împuşcă pe toţi! Speriaţi, oamenii l-au băgat pe papagal în coteţul găinilor. Spre dimineaţă, cocoşul - nu este  clar dacă era de rasă oltenească  - a ţinut să-şi facă datoria faţă de găini şi, pe întuneric, s-a prins cu ciocul de creasta papagalului, care a reacţionat imediat, înjurându-l:

- Iob tvoe mati! Bă', stafia lui Archaeopterix, reîncarnarea lui Putin, nu vezi că eu nu sunt găină?... Bă', vedea-te-aş pe rotisor, s-o calci pă 'mă-ta, nu pă mine, care sunt deţinut politic!

 

 

 

 

Pin It